Euforie pe Ghete – a cincea ediție scrisă la Reghin

Peste 200 de participanți și 35 de instructori din șase țări au transformat Sala de Sport din Parcul Tineretului într-un adevărat spectacol al mișcării și al bucuriei.

Sâmbătă, 4 octombrie, Sala de Sport din Parcul Tineretului din Reghin a devenit locul unde energia, prietenia și mișcarea s-au unit într-o atmosferă de neuitat.
Cea de-a V-a ediție a evenimentului „Euforie pe Ghete”, organizată de Asociația Kangoo Club Reghin, cu sprijinul Primăriei Municipiului Reghin și al Consiliului Local, în parteneriat cu Kangoo Jumps România, a reunit peste 200 de participanți și 35 de instructori veniți din întreaga țară, dar și din Turcia, Bulgaria, Liban, Serbia și Republica Moldova.

Într-o ediție aniversară plină de entuziasm și culoare, tema country a adus un aer nou evenimentului, fiecare moment transformându-se într-o veritabilă sărbătoare a mișcării.
De la clase de Kangoo Dance, Kangoo Power și Kangoo Kick, până la momente coregrafice memorabile, totul a fost trăit cu zâmbetul pe buze și inimile deschise.

„Ediția aceasta a fost despre diversitate și bucurie. Am vrut să arătăm că acest sport este pentru toți — copii, femei, bărbați, indiferent de vârstă sau experiență. Iar faptul că am avut alături invitați din atâtea țări arată că Reghinul a devenit un punct de referință pentru comunitatea Kangoo Jumps”, a spus Crina Laszlo, vicepreședintele Asociației Kangoo Club Reghin.

Pasiune fără granițe

Evenimentul a avut o puternică reprezentare internațională. Invitați din Turcia, Bulgaria, Liban, Serbia și Republica Moldova au adus pe scenă stiluri diferite de antrenament, dar aceeași bucurie de a sări și de a împărtăși energia acestui sport.

„Pentru mine, fiecare revenire în România e o experiență aparte. Energia oamenilor de aici e unică – Kangoo Jumps nu este doar un antrenament, e o formă de a trăi frumos”, a spus Rossen Dimitrov din Bulgaria.

„Pentru mine prezența la Reghin la acest eveniment reprezintă o experiență nouă, îmi place să vizitez țări noi, să cunosc oameni noi. Am observat că în România Kangoo Jumps este foarte popular, și mă declar fericit că am ales să vin aici. Totodată, este și o țară extrem de frumoasă. Să vin din Liban în România e un pic cam departe pentru mine, dar cu toate acestea mă bucur că am putut fi prezent la acest eveniment”, a declarat Elie Sfeir, instructor Kangoo Jumps din Liban.


„Aici la Reghin am întâlnit oameni entuziaști, deschiși și dornici de mișcare. Kangoo Jumps aduce împreună oameni din întreaga lume, iar România are un loc special în inima mea”, a adăugat Aliona Bordian, din Republica Moldova.

La rândul său, Tolga Gunce, instructor din Turcia, a adăugat: „Kangoo Jumps unește oamenii, indiferent de țară sau limbă. Atmosfera de la Reghin este una pe care o voi ține minte mult timp.”

Kinga Sebestyén – sufletul unei comunități

Cea care a adus Kangoo Jumps în România, Kinga Sebestyén, a fost din nou prezentă la Reghin, locul unde comunitatea pe care a construit-o de 18 ani prinde mereu viață.
„Pentru mine, acest eveniment este mereu o bucurie. Mă emoționează să văd cum an de an comunitatea crește și cum oameni din toată lumea vin aici, la Reghin. Kangoo Jumps este mai mult decât un sport – este o familie frumoasă, plină de oameni care se susțin și se inspiră reciproc”, a spus Kinga cu emoție.

Tombole și premii

Participanții au avut parte și de o tombolă cu două perechi de ghete originale Kangoo Jumps, dar și alte surprize oferite de sponsori.
După antrenamentele pline de energie, 82 de persoane au rămas la cină, sărbătorind împreună bucuria revederii, iar a doua zi, instructorii au participat la un workshop internațional „Kick & Punch”, condus de Rossen Dimitrov.

„Suntem la a cincea ediție și ne bucurăm că relațiile dintre noi au devenit tot mai puternice. Kangoo Club Reghin împlinește 13 ani de activitate și privim cu recunoștință către toți cei care ne-au fost alături”, a spus Adina Ința, președintele Asociației Kangoo Club Reghin.

Mișcare, comunitate, inspirație

Evenimentul „Euforie pe Ghete” nu este doar despre sport, ci despre oameni — despre prietenii, energie și puterea comunității.
De cinci ediții, Reghinul dovedește că poate transforma orașul într-un loc al emoțiilor autentice și al bucuriei colective.

„Motivul acestei întâlniri este simplu – fericirea. Să ne bucurăm împreună de fiecare moment”, a spus, în încheiere, Sorina Claudia Bucin, secretarul Asociației Kangoo Club Reghin.

Toate pozele realizate la această ediție pot fi vizionate pe pagina https://www.facebook.com/AsociatiaKangooClubReghin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*