Spatii publice degradate din centrul municipiului Toplita, transformate printr-o investitie cu fonduri europene

Municipiul Toplita, asezat in nordul judetului Harghita, la poalele Muntilor Gurghiu, face un pas important spre modernizarea si infrumusetarea zonei sale centrale. Autoritatile locale au semnat cu Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, Autoritatea de Management a Programului „Regiunea Centru” 2021–2027, un contract de finantare in valoare de peste 12,2 milioane de lei, prin care Piateta Parcului Central si Parcul Miorita vor fi complet reamenajate si transformate in spatii publice moderne, verzi si primitoare.

Proiectul „Regenerare urbana a spatiilor publice din municipiul Toplita – zona Piateta Parcul Central – Trotuare Centru – zona Bulevardul N. Balcescu – Scari – Parc Miorita” este finantat in cadrul Prioritatii 8: „O Regiune Atractiva”, Actiunea 8.1 – Dezvoltare urbana integrata prin regenerarea spatiilor publice, punerea in valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale si a potentialului turistic din municipiile Regiunii Centru.
Valoarea totala a proiectului este de 12.269.661,62 lei, din care valoarea finantarii europene nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) este de 10.429.212,38 lei, iar valoarea finantarii nerambursabile de la bugetul de stat este de 1.595.056,01 lei, diferenta fiind reprezentata de contributia beneficiarului. Termenul estimat pentru finalizarea proiectului este luna iunie 2028.

Prin regenerarea spatiilor publice din zona centrala, proiectul raspunde simultan mai multor obiective: modernizarea infrastructurii pietonale, cresterea calitatii vietii locuitorilor, extinderea spatiilor verzi si consolidarea atractivitatii turistice a municipiului.

„Toplita are tot ce ii trebuie unui oras frumos – natura, traditie, oameni harnici. Ceea ce ne-a lipsit pana acum a fost o zona centrala pe masura acestor calitati. Semnarea acestui contract reprezinta un moment important pentru noi toti. Prin aceasta investitie, vom transforma zona centrala intr-un spatiu modern, verde si incluziv, unde toplitenii si vizitatorii sa se poata plimba, relaxa si intalni in conditii de confort si siguranta. Este o investitie in calitatea vietii celor peste 12.600 de locuitori ai orasului nostru si, totodata, un argument in plus pentru turistii care ne trec pragul in drum spre statiunile si frumusetile naturale din imprejurimi”, a declarat domnul Victor-Sebastian Buzila– primarul municipiului Toplita.

Pe o suprafata totala de interventie de 4.899 mp, cuprinzand Piateta Parcului Central, aleile adiacente Parcului Miorita si trotuarele din zona centrala, vor fi realizate alei pietonale pavate cu granit, o scena in aer liber cu dubla functie, doua pergole metalice pentru relaxare si socializare, mobilier urban modern, extinderea spatiilor verzi cu plantari de arbori si arbusti, un loc de joaca modernizat pentru copii, un patinoar ecologic sezonier de 160 mp, o macheta 3D a municipiului, precum si sisteme moderne de iluminat public eficient energetic si irigatii automatizate.

”Amplasata in nordul regiunii noastre, Toplita ofera in prezent, atat localnicilor, cat si turistilor, optiuni variante in domeniul petrecerii timpului liber si a relaxarii, cu partii de schi iarna si de bob vara, bai termale, cascade, manastiri sau Varful Tarnita de la 1.000 m altitudine. De aceea, completarea ofertei cu spatii verzi si puncte de atractie in centrul municipiului, reprezinta un pas firesc. Proiectul finantat prin Programul ”Regiunea Centru” urmareste o dezvoltare urbana sustenabila, incluziva si estetica, centrata pe calitatea vietii si pe relatia armonioasa dintre om, spatiu construit si natura. Solutiile tehnice si arhitecturale propuse prin acest proiect urmaresc integrarea coerenta a functionalitatii urbane cu identitatea locala si cu nevoile comunitatii, asa cum rezulta din documentatia tehnica. Investitiile proiectului de peste 12 milioane de lei, raspund unor necesitati locale care vor aduce beneficii administratiei, si cetatenilor din localitate”, a precizat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Beneficiarii directi ai investitiei sunt cei peste 12.600 de locuitori ai municipiului Toplita, cu precadere familiile cu copii, tinerii, varstnicii si persoanele cu dizabilitati, carora li se vor asigura spatii publice accesibile si incluzive. Totodata, proiectul va contribui la cresterea numarului de turisti care aleg Toplita ca destinatie, completand oferta orasului alaturi de apele minerale, partiile de schi, traseele montane si celelalte atractii naturale ale zonei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*