Ateliere de scriere aplicații Erasmus pentru educația adulților sau formare profesională

Reprezentanții organizațiilor care lucrează în sectorul social, precum și reprezentații unităților de educație din sistemul de  învățământ dual din Regiunea Centru, să participe la un atelier de pregătire de 2 zile, pe parcursul căruia vor învăța de la specialiștii ce derulează programul Erasmus+, cum se scrie o aplicație eligibilă la finanțare prin program. Temele propuse pentru aceste ateliere sunt Educația Adulților sau Formare Profesională – VET, iar participarea este gratuită. Atelierele de scriere proiecte Erasmus sunt organizate de Europe Direct Regiunea Centru, alături de structura gazdă – Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru – cu sprijinul lectorilor din partea Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.

Temele au fost propuse astfel încât să asigure îmbunătățirea calității aplicațiilor de finanțare depuse, respectiv pentru creșterea nivelului de pregătire al participanților la mobilități europene: adulți și elevi. Perioada de desfășurare a atelierelor este propusă luând în considerare termenele de depunere a cererilor de finanțare. Pentru Educația Adulților termenul de depunere proiecte este 1 octombrie, respectiv primăvara anului 2025 pentru  mobilități în Formare Profesională – VET. Perioada de desfășurare propusă este finalul lunii august, astfel încât să existe cel puțin o lună până la pregătirea viitoarelor proiecte. Persoanele care doresc să participe vor completa un formular de participare, urmând ca reprezentanții ANPCDFP să selecteze participanții din persoanele înscrise, dacă numărul acestora depășește numărul locurilor disponibile/atelier.

Programul Erasmus+ oferă oportunități organizațiilor active în domeniul educației și formării profesionale pentru a se dezvolta. Aceste oportunități se concretizează în activități prin care persoanele implicate în acest domeniu să interacționeze și să învețe împreună, dar și alături de profesioniști din organizații europene, să participe la schimburi de bune practici și la crearea și implementarea de resurse educaționale inovatoare care produc schimbare.

Bugetul Erasmus+ pentru perioada 2021-2027 este estimat la 26,2 miliarde EUR, sumă ce reprezintă aproape dublul finanțării de care a beneficiat programul anterior (2014-2020). Programul pentru perioada 2021-2027 pune un accent puternic pe incluziunea socială, pe tranziția verde și pe cea digitală și pe promovarea participării tinerilor la viața democratică.

Formularul de inscriere si mai multe informații in link: https://europedirect-adrcentru.ro/ateliere-de-scriere-aplicatii-erasmus/

TERMEN COMPLETARE  – 28 IUNIE 2024!

Perioadă: 2-3 zile de training în perioada 26-30 august 2024

Unde: În funcție de numărul de participanți eligibili înscriși, zona geografică și eligibilitatea lor – vom reveni cu informații referitor la locul și perioada desfășurării (în unul din județele Regiunii Centru – Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu)

Traineri: specialiști ANPCDEFP.    

Cine poate participa: în funcție de temă 

-reprezentanții organizațiilor care lucrează în sau cu sectorul social – Educația adulților; 

– reprezentanți entități învățământ profesional/dual – Formare Profesională 

Tematică: scriere de proiecte de mobilitate de scurtă durată Erasmus+/sectoarele Educația adulților, info AICI sau Formare profesională/VET, info AICI 

Participare: gratuită, sunt asigurate mesele.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*