S-a lansat Produs în Valea Nirajului

O nouă familie de produse locale a fost lansată în Transilvania, cu numele și brandul Produs în Valea Nirajului/Nyárádmenti Termék. În prezența producătorilor locali și a părților interesate, marca Produs în Valea Nirajului, bazele brandului și identității sale vizuale.

Peste 30 de producători au aderat până în prezent la brandul  Produs în Valea Nirajului.

„Scopul programului este să consolidăm comunitatea din Valea Nirajului, producătorii locali și micii întreprinzători, și să dezvoltăm, respectiv să promovăm regiunea.

Marca comercială Produs în Valea Nirajului este un program pe termen lung, unul dintre principalele obiective fiind  de a sprijini producătorii locali și de a face comunitatea să simtă că toți locuitorii Văii Nirajului fac parte din inițiativa comunitară. Cercul de producători se extinde în mod constant, iar noi îi primim cu drag pe toți cei care aduc valoare Văii Nirajului, cei care sunt preocupați de calitate și doresc să se alăture mărcii Produs în Valea Nirajului: mici întreprinderi familiale, producători individuali sau întreprinderi mijlocii care oferă deja locuri de muncă pentru mai multe persoane.,, a precizat Balássy András, reprezentantul Asociației „Microregiunea Valea Nirajului – Nyárádmente”

Tóth Sándor, primarul UDMR al orașului Miercurea Nirajului, a declarat că obiectivul ferm este de a sprijini fermierii și întreprinderile familiale din Valea Nirajului. „Valea Nirajului este o vatră de civilizație și de valori. Se poate spune cu siguranță, că suntem una dintre cele mai importante regiuni producătoare din țară. Mai mult de 50 la sută dintre producătorii din cele 68 de localități aparținând regiunii sunt producători locali de a doua sau a treia generație, fermieri și meșteșugari, ale căror produse îmbogățesc regiunea.  La Produs în Valea Nirajului îi cunoaștem foarte bine pe producători și avem o viziune clară asupra  proceselor de producție. Prin urmare, această marcă este o garanție a muncii cinstite și a calității din Valea Nirajului. „

Novák Levente, senatorul de Mureș al UDMR, a spus despre aceasta inițiativă că este una excelentă, deoarece sprijină nu doar producătorii locali, ci întreaga comunitate din Valea Nirajului. Merită și este necesar să aplicăm la astfel de proiecte, pentru că astfel putem dezvolta localitățile noastre, afacerile mici și economiile locale. În perioada următoare vor exista, de asemenea, numeroase oportunități pentru tinerii fermieri, micii producători și întreprinderi de a depune cereri de finanțare. Obiectivul UDMR este de a lansa o campanie de informare privind oportunitățile de finanțare, pentru a permite unui număr mai mare de ferme mici și de familie, tineri fermieri și antreprenori să profite de aceste oportunități de sprijin.

O identitate coerentă și bine gândită – logo și limbaj vizual – vor reprezenta brandul și produsele locale în viitor. Identitatea vizuală a fost dezvoltată de studioul de creație Rubikom. 

Pentru Produs în Valea Nirajului va fi creat un website și o platformă de socializare, unde vor fi prezentați producătorii locali și vor fi promovate achiziționarea și consumul de produse locale. Marca comercială și brandul Produs în Valea Nirajului/Nyárádmenti Termék au luat naștere ca urmare a colaborării dintre Asociația Microregiunea Valea Nirajului – Nyárádmente, Orașul Miercurea Nirajului, și producătorii locali din regiune.

Proiectul în cadrul căruia s-a creat brandul Produs în Valea Nirajului/Nyárádmenti Termék beneficiază de sprijinul nerambursabil al Uniunii Europene, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*