„Joc, îndemânare și creativitate” – proiect cu finanțare nerambursabilă

La Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 Reghin s-au desfășurat, în perioada mai-iunie 2023 activitățile din cadrul proiectului cu finanțare nerambursabilă „Joc, îndemânare și creativitate”, beneficiarii direcți fiind preșcolarii de la această unitate de învățământ. Este al doilea an consecutiv în care Asociația „Steluțe Reghinene” inițiază și susține financiar un astfel de proiect, principala sursă de finanțare fiind obținută din fonduri nerambursabile de la Primăria și Consiliul Local al Municipiului Reghin.  

Proiectul a fost conceput și implementat cu scopul de a implica beneficiarii direcți și indirecți în activități educative care să stimuleze interesul pentru învățare creativă, inter- și transdisciplinară, ajutând la dezvoltarea gândirii logice, abilități motorii și cooperare, contribuind la asigurarea unui act educațional calitativ și echitabil pentru toți copiii din grădiniță. Sunt promovate activitățile ludice atât în interiorul sălilor de grupă cât și în aer liber, cultivând o serie de însușiri precum: perseverență, corectitudine, prietenie, acceptare, spirit de echipă, fair-play. De asemenea, s-a urmărit creșterea gradului de implicare al părinților în activitățile desfășurate în grădiniță și conștientizarea acestora cu privire la importanța utilizării jocurilor educative potrivite vârstei în detrimentul utilizării gadgeturilor, subliniind astfel importanța unui parteneriat educațional activ și eficient.

Proiectul a presupus achiziționarea de jocuri și jetoane specifice pedagogiei Montessori și activităților STEM, tăvi pentru activități multiple, nisip kinetic. Materialele educaționale achiziționate în cadrul acestui proiect sunt de un real folos în activitățile instructiv-educative viitoare desfășurate cu copiii, contribuind la dezvoltarea competențelor de comunicare, de muncă în echipă, de rezolvare a situațiilor problemă, de investigare și valorificare interdisciplinară a informațiilor dobândite în diferite contexte.

În cadrul primei activități – „JOCURI MONTESSORI ȘI ACTIVITĂȚI STEM – masă rotundă”, cadrele didactice implicate în proiect au prezentat, în format PPT, următoarele materiale informative:

a) „Proiect JOC, ÎNDEMÂNARE ȘI CREATIVITATE, mai-iulie 2023”;

                     b) „JOCURI MONTESSORI”;

                     c) „ACTIVITĂȚI STEM”.

Prezentările au avut inserate imagini sugestive din primele interacțiuni ale preșcolarilor din unitate cu jocuri Montessori și STEM achiziționate în faza premergătoare a acestei acțiuni.

Prezentarea materialului ameliorativ a fost urmată de discuții/dezbateri pe această temă.

S-a urmărit creșterea gradului de conștientizare a tuturor factorilor educaționali cu privire la importanța dotării grădinițelor cu materiale didactice corespunzătoare, în vederea unei dezvoltări armonioase a preșcolarilor, printr-o abordare holistică.  

Pentru realizarea activității 2 – „JOC, ÎNDEMÂNARE ȘI CREATIVITATE”au fost achiziționate noi jocuri/seturi specifice pedagogiei Montessori și activități STEM.

Pe durata mai multor zile (23 – 28 iunie 2023),  cadrele didactice implicate au antrenat copiii în activități creative de folosire a jocurilor specifice pedagogiei Montessori și activități STEM. Au fost organizate o serie de ateliere de lucru, antrenând preșcolarii din cele 5 grupe în activități diverse, menite a dezvolta abilități individuale, sociale, emoționale și cognitive. Copiii au avut oportunitatea de a învăța lucruri noi, prin acțiune directă, descoperire, explorare.

Activitatea finală a proiectului – „VÂNĂTOAREA DE COMORI” s-a desfășurat în data de 29 iunie 2023, fiind organizată sub forma unui traseu aplicativ, în care copiii au avut de îndeplinit o serie de sarcini, pentru a reuși să descopere „comorile” ascunse. Preșcolarii au lucrat atât individual, cât și în grupuri mici, în vederea realizării sarcinilor date de indiciile descoperite. La finalul traseului, copiii au descoperit cufărul cu comori: jocuri STEM și Montessori, ecusoane de „supererou”. Cele 5 grupe de preșcolari din grădiniță au primit și diplomă de merit.  Copiii s-au bucurat de baloane și dulciuri oferite de cadrele didactice.  În realizarea traseului aplicativ au fost utilizate o serie de jucării achiziționate în cadrul primului proiect cu finanțare nerambursabilă – „Sănătoși de vrem să fim, de natură îngrijim!”, demonstrând încă o dată, utilitatea acestora.

Copiii au participat cu interes la activitățile desfășurate, utilizarea jocurilor achiziționate având efectul dorit. Prezentarea activităților și obiectivelor urmărite au impactat în mod pozitiv atitudinea părinților față de importanța utilizării jocurilor educative.

 Scopul și obiectivele propuse în cadrul proiectului „Joc, îndemânare și creativitate” au fost atinse. Cea mai mare provocare a cadrelor didactice este crearea unui grup omogen, în care fiecare copil să simtă că este valorizat și respectat, să i se asigure condiții de dezvoltare adecvate vârste. Prin derularea prezentului proiect, ne-am dorit asigurarea unui act educațional calitativ pentru toți copiii din grădiniță, respectând dreptul tuturor la educație de calitate.

            Echipa responsabilă pentru implementarea proiectului (prof. Gliga Aurelia-Ramona, prof. Cirilescu Marinela, prof. Sütő Tünde, prof. Földvári Adél, prof. Ciurba Ana-Maria, prof. Bondor Tünde, prof. Halați Maria, prof. Luca Vidia Rodica, prof. Mare Adriana, prof. Pușcaș Mihaela) este recunoscătoare tuturor celor care au sprijinit acest demers,  contribuind astfel la creșterea actului educațional desfășurat în grădiniță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*