CJ Mureș a decis depunerea unui nou proiect la PNRR pentru achiziționarea microbuzelor electrice școlare
În regim de urgență, a fost aprobat participarea Județului Mureș la sesiunea de proiecte finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi, intitulată ”Microbuze electrice pentru elevi”. Valoarea totală a proiectului este cu puțin mai mult de 30 de milioane de lei fără TVA. Resursele financiare necesare implementării vor fi asigurate din bugetul Județului Mureș și al UAT beneficiare conform angajamentelor date și în condițiile Ghidului Solicitantului. În acest program sunt eligibile consiliile județene din țară, prin intermediul cărora, în parteneriat cu primăriile, școlile vor fi dotate cu microbuze electrice. Din Județul Mureș 59 unități administrativ-teritoriale au solicitat microbuze electrice.
De asemenea în ședința de ieri s-a votat și atribuirea licențelor de traseu pentru 2 grupe, respectiv 23 trasee cuprinse în Programul județean de transport rutier contra cost de persoane prin servicii regulate, pentru perioada 2022 – 2026. La Grupa 1, zona Tg. Mureş – Acățari-Ungheni operatorul de transport rutier va fi Asocierea SC DUDA TRANS SRL, SC FILA COMPANY SRL și SC VIOMOB IMPEX SRL, iar la Grupa 12, zona Reghinului, operatorul de transport rutier va fi SC DEMARAJ TRANS SRL.
Un alt proiect de hotărâre votat a fost actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei ”Lărgire drum județean DJ153E DN15-Bogata”, la o valoare totală a investiției de 46,3 milioane de lei cu TVA inclus.