Cititorii întreabă! Administrația Locală răspunde!

Am primit în ultima perioadă din ce în ce mai multe întrebări având ca subiect diferite probleme din comunitate, fie că sunt legate de câinii vagabonzi, de investiții ori de drumuri. Le-am citit pe toate. Unii cetățeni sunt curioși despre asfaltarea anumitor străzi, alții despre hala agroalimentară. Promitem că facem în așa fel încât să obținem un răspuns oficial la toate întrebările tale.

În această ordine de idei am hotărât că e timpul să dăm drumul noii rubrici, pe care am denumit-o sugestiv: Cititorii întreabă, administrația locală răspunde!

De ce e nevoie de așa ceva? Răspunsul e destul de simplu. Mulți dintre voi e posibil să nu aveți timp pentru un drum la primărie (asta categoric, în cazul în care nu aveți o problemă urgentă de rezolvat), altora poate nu vă e comod să stați în fața primarului, viceprimarului într-o audiență. Și în acest caz ne dorim să îți fim sprijin, acolo unde se poate, bineînțeles.

 Trăim în era vitezei…Trăim vremuri în care internetul ne ajută să citim o știre mai repede decât apare într-o ediție print de ziar. Dar nu-i bai! Voi sunteți tot aici și vă mulțumim pentru asta.

Ba mai mult, chiar dacă rețelele de socializare, în special facebook-ul oferă  ,,știri pe pâine”, multe dintre ele neverificate din trei surse, trebuie să știți că informațiile reale, corecte care au strânsă legătură cu administrația locală nu se obțin de pe facebook. În același cerc intră și sesizările pe care doriți să le faceți. O fi facebook-ul un bun loc de listat plângeri, însă dacă-ți dorești să faci o sesizare și să primești un răspuns oficial nu acolo este locul ei.

Și-atunci această  rubrică este pentru tine, pentru cititorul nostru fidel, prin intermediul căreia întrebările tale să primească un răspuns oficial, direct de la autorități, care mai apoi să fie publicate. Sunt sigură că ai multe întrebări ori sesizări pe care-ți dorești să le transmiți autorităților locale.  Noi suntem aici să-ți dăm o mână de ajutor fiind vocea ta!

Așteptăm întrebările tale adresate administrației locale pe adresa de mail glasulvailor@yahoo.com. Iar pentru cei care preferă încă scrisorile, pune rândurile tale într-un plic, pe care să-l lași la sediul redacției din Reghin, str. Școlii, nr. 14 cu mențiunea:  ,,pentru rubrica Cititorii întreabă! Administrația Locală răspunde!”.

Să ne citim sănătoși!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*