Festival Concurs Național de Interpretare a muzicii populare românești – „Du-Te Dor Cu Mureșul”
Vineri, 23 septembrie 2022, la Târgu – Mureș, se va desfășura o nouă ediție a Festivalului Concurs Național de Interpretare a muzicii populare românești „DU-TE DOR CU MUREȘUL ”. Inițiat de ,,Asociatia Culturală Mureșul Superior,, în urmă cu 4 ani, manifestarea este dedicată tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani.
Scopul manifestării este de a descoperi și promova noi tinere talente interpretative, punerea în valoare a cântecului traditional autentic și introducerea sa în circuitul valorilor spiritual și prezentarea nealterată a frumuseții costumului traditional din toate zonele folclorice ale țării.
Organizatorii ediției de anul acesta sunt; Asociația Culturală ”Din Zestrea Ardealului” în parteneriat cu Asociația ”De la Români pentru Români”, Centrul Cultural ”Augustin Bena” din Alba și Centrul Județean pentru Cultura Tradițională și Educație Artistică – Mureș, proiect co-finanțat de Primăria Municipiului Târgu – Mureș și Consiliului Județean Mureș.
Așadar, vineri 23 Septembrie 2022 începând cu ora 18.00, pe scena Palatului Culturii din Târgu – Mureș vor evolua în concurs 18 tineri interpreți din aproape toate zonele folclorice ale țării, și artiști îndrăgiți ai folclorului românesc; Veta Biriș, Leontina Fărcaș, Roxana Reche, Ciprian și Mihaela Istrate, Marian Suciu și câștigătorul ediției anterioare Cosmin Cotârlă, toți vor fi acompaniați de orchestra populară a Centrului Cultural ”Augustin Bena” din Alba, dirijor Alexandru Pal.
Concursul se derulează pe o singură secțiune: soliști vocali. Repertoriul concurenților va pune în valoare specificul zonei etnofolclorice pe care o reprezintă, iar prin interpretarea cântecelor alese vor dezvălui cu siguranță publicului spectator și nu numai, noi talente interpretative.
An de an, Festivalul a crescut atât prin prisma valorii interpreților prezenți în recital și a concurenților care au evoluat în concurs, cât și datorită preocupării și eforturilor constante ale organizatorilor de a inova și de a ridica standardele de exigență
Parteneri media: TVR Târgu – Mureș, TVR 3, Radio România Târgu – Mureș, Ardeal TV, Glasul Văilor, Zi de Zi, Cuvântul Liber, Zestrea Media, Grupul Darina, Punctul.