IBĂNEȘTI: Bărbat mort în incendiul care i-a mistuit casa

În această dimineață, în jurul orei 01:20 pompierii au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la o casă din localitatea Ibănești, strada Pietroasa.
,,Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin, pompierii voluntari din cadrul SVSU Ibănești și Gurghiu. A fost vorba despre o casă de locuit de aproximativ 70mp care ardea în totalitate la sosirea forțelor de intervenție. Accesul la locul intervenție s-a făcut pe jos, pompierii fiind nevoiți să se deplaseze 1,5km pe jos, deplasarea cu autospecialele de intervenție a fost imposibilă. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenție (stingătoare, lopeți și zăpadă în cazul de față). Din nefericire în interiorul locuinței a fost găsită o persoană carbonizată, pentru care nu s-a mai putut face nimic. Victima, este o persoană de sex masculin de aproximativ 67 de ani.,, au transmis reprezentanții ISU Mureș.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: țigară lăsată nesupravegheată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*