Spectacol de 1 Decembrie, la Reghin

Ziua Națională a României va fi marcată și la Reghin, motiv pentru care aleșii locali au aprobat în ședința ordinară a Consiliului Local din data de 24 noiembrie suma de 18 mii de lei pentru desfășurarea evenimentului.

Astfel pentru  Ziua Națională a României va fi  organizat un spectacol artistic, care se va desfășura în data de 1 Decembrie, la Casa de Cultură ,,Eugen Nicoară,, din Reghin începând cu ora 17.00.

,,Programul cuprinde momente muzicale, dansuri populare și momente de poezie, pregătite și puse în scenă de artiști reghineni, dar și de ansambluri artistice locale și județene.,, se arată în materialul de ședință a CL.

Evenimentul prezentat de Alexandra Cotoi, va cuprinde un recital de poezie patriotică susținut de actorul Liviu Pancu. Vor urca pe scenă artiștii Anca Crișan, Anca Branea, Sorin Pantea, Teodora, Narcisa și Teodor Țogorean, Vasile Nicușan, Corina Covaciu. Prezenți vor fi și Grupul Mureșencele, Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist Mureșul, Grupul Vocal Folcloric Maris din Târgu Mureș, Ansamblul de dansuri Profesionist Mureșul și soliști ai Asociației Flori de pe Mureș.

Participanții au obligația să respecte normele de protecție sanitară și a măsurilor de prevenire a infectărilor cu SARS COV-2. Astfel, participarea este permisă doar pentru persoanele care:

– sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,

– se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, pe baza documentului doveditor.

– sunt exceptați de la prezentarea certificatului verde copiii cu vârsta sub 12 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*