
FlashMob în centrul municipiului Reghin
În urmă cu ceva timp, autoritățile locale din Reghin au decis închiderea circulației rutiere în centrului municipiului în zilele de duminică. Astfel că în ultima perioadă centrul Municipiului Reghin a prins viață, în zilele de duminică fiind organizate diferite activități care aduc bucurie în rândul copiilor, dar și a adulților.
Ieri, reghinenii au fost invitați din nou în centrul municipiului la un FlashMob spectaculos. ,,Mă simt minunat mai ales când văd atâția copii fericiți și cu atâta voi bună. Ne-am rugat foarte mult să fie timpul favorabil , de dimineță a fost un pic înnorat, dar Ce de Sus ne-a făcut o zi frumoasă motiv pentru care putem spune că acolo unde sunt copii mulți este și fericire. Fiecare duminică este o provocare pentru noi, dar avem o echipă bună, care lucrează și împreună găsim soluții și o idee bună pentru fiecare duminică.,, a precizat Márk Endre, primarul municipiului Reghin.
Preț de câteva zeci de minute, sute de copii au dat culoare și ritm centrului orașului, trăind prin muzică și dans. ,,După un an în care nu au fost organizate spectacole copiii s-au bucurat că pot să iasă în societate, că pot să iasă să daneze chiar dacă nu este o scenă, am improvizat și am dansat aici, pe centru. Copiii au fost foarte încântați, repetițiile au fost distractive pentru ei,, a declarat Andra Luca, instructor de dans.
