Dragoş Pui „Astăzi nimic nu e mai puternic decât un vot”

Dragoş Pui, candidatul Alianţei Electorale Locale PSD – ALDE pentru primăria Municipiului Reghin şi-a exercitat dreptul la vot la secţia din cadrul Grădiniţei cu Program Normal nr 3. „Am votat pentru reghineni. Aşa cum am promis la începutul campaniei, pe 27 septembrie facem echipă pentru Reghin. Iar astăzi stă în puterea reghinenilor să aleagă în acest sens. În toată această perioadă i-am rugat să aibă încredere nu doar în capacitatea mea de a schimba lucrurile, ci mai ales în puterea lor de a o face. Astăzi, pe 27 septembrie nimic nu e mai puternic decât un vot, iar eu mă bazez pe sprijinul lor. Pentru mine a fost o campanie frumoasă, interesantă din care am învăţat foarte multe lucruri. E adevărat că am întâmpinat şi probleme, lucruri la care nu m-aş fi aşteptat să se ajungă din partea adversarilor mei. Cu toţii eram pregătiţi pentru o campanie cât se poate de grea, din păcate, unii nu au reuşit să respecte niciun fel de limite şi asta cred că au văzut şi reghinenii.

Eu sunt un om de echipă, un om care preferă să construiască, nu să dărâme. Aşa voi proceda şi în acest consiliu local, aşa voi proceda în următorii patru ani de mandat. Aşa le-am promis oamenilor că voi face şi îmi voi respecta promisiunea” a declarat Dragoş Pui.

davdav

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*