Sezonul rece a sosit şi odată cu acesta necesitatea de a porni căldura în locuinţe. Totuşi, în această perioadă cresc şi incendiile, majoritatea cazurilor pornid de la necurăţarea coşurilor de fum. Însă, este foarte important de menţionat faptul că hornurile, coşurile de fum, trebuie curăţate de două ori pe an, înainte şi după ieşirea din sezonul rece. O atenţie trebuie avută şi la cine apelăm pentru a ne curăţa coşul de fum! Nu orice persoană ce are în spate o perie destinată curăţării hornurilor este şi recomandată. Din acest motiv este important să apelaţi la un profesionist. Câteva recomadări pentru a evita situații nedorite, am primit de la Mircea Bălşoianu, hornar profesionist.

Rep.: La cine este indicat să apelăm pentru cărăţarea coşului de fum?
Mircea Bălşoianu: Cel mai important este să faceţi curăţarea şi verificarea coşurilor de fum cu o societate ori cu un coşar autorizat. Recomandarea noastră este ASFOCH. De ce ASFOCH? Pentru că trec printr-un filtru atât din punct de vedere al pregătirii profesionale, cât şi al dotării şi al procedurilor de lucru. Lucrând cu un coşar ASFOCH, cu siguranţă va rămâne o urmă după el. Ne întâlnim tot mai des cu imaginea tristă a coşarului care după ce „efectuează” serviciul şi vă ia bănuţii pleacă şi nu mai daţi de el. Ce trebuie să ştiţi este că un coşar autorizat nu vine, curăţă, vă ia banii şi pleacă! El face şi muncă de informare către clientul final, fiind obligat prin educaţia pe care o are, vorbindu-vă despre ce anume nu este conform.

Rep.: Care sunt problemele identificate?
M.B.: Pe interiorul coşului de fum, în mod normal, la o exploatare corectă, trebuie să existe funingină. Dacă există gudron, înseamnă că ceva nu funcţionează în parametri. Când discutăm de nefuncţionare în parametri, pe lângă partea de combustibil solid, adică lemn sau brichet, trebuie să facem o analiză de la priza de aer pentru combustie, adică aportul de aer care întreţine arderea, acea gaură pe unde intră aerul în încăperea unde avem acel generator de căldură, indiferent că este şemineu, cazan pe lemne sau sobă. Partea de generator de căldură, racordarea acestuia la coşul de fum. Deci nu discutăm doar de partea de curăţare. În mod normal, în sezonul rece, vedem că foarte multă lume, de prin septembrie îşi aduce lemne, dar după nicio lună, acele lemne sunt băgate pe foc. Nu este corect! Lemnul trebuie să aibă umiditate maximă de 20% ca să poată să dea acea putere în kilovaţi (Kw), să ne poată da căldură. Nu intrăm în detalii tehnice, pentru că informaţiile trebuie să fie pentru omul simplu, care nu are cunoştinţe de puterea în kilovaţi şi alte lucruri.
Partea de funcţionare defectoasă poate să fie de la lipsa aportului de aer pentru combustie, adică obturăm zona prin care iese, indiferent de combustibilul folosit. La gaz este mult mai periculos, dacă la lemn se transformă în gudron, care este foarte inflamabil şi de aici pleacă o mare parte dintre incendii, la gaz, discutăm de intoxicaţie cu monoxid de carbon. La gaze, aerul care intră şi întreţine arderea impinge gazele de ardere către coşurile de fum, dar neavând ce să împingă, el va ieşi în încăpere, existând acele riscuri, pe care le vedem de multe ori la ştiri, intoxicaţiile cu monoxid de carbon. Asta se întâmplă cel mai mult acolo unde sunt ferestre termopan.
Să presupunem că avem priză de aer, că avem combustibil cu umiditate corectă. În situaţia în care avem cazane cu combustibil solid, centrale pe lemne, popular spus, trebuie să ştim că reglajul, adică de la ce temperatură pleacă apa în sistem, trebuie făcut exact după recomandările producătorului cazanului pentru că el ne spune care este funcţionarea în parametri. Suntem tentaţi, dacă ziua este mai cald şi noaptea mai rece, să umblăm la aceste reglaje, considerând că facem economie dacă va funcţiona la o temperatură mai mică.
O altă problemă văzută în piaţă este faptul că mulţi instalatori, ca să prindă lucrări, vor lucra cu materiale care nu sunt conforme pentru combustibil solid, adică nu rezistă la o anumită temperatură. Şi-atunci, el ca să nu aibă risc să-i pocnească ţevile, duce lucrurile către o funcţionare la o temperatură mai mică. În condiţiile acestea, coşul de fum şi cazanul produc la interior „cafea”, adică acel gudron umed şi urât mirositor care este inflamabil.

Rep.: Ce ne puteţi spune despre racordarea la coşul de fum?
M.B.: Important este şi cum este făcută racordarea la coşul de fum, să nu fie neetanşeităţi, să nu se reducă secţiunea de la ieşirea din rafalul de căldură decât în anumite situaţii, dar asta în urma anumitor calcule şi să fie etanşă intrarea în coşul de fum. Când am ajuns la coşul de fum, lucrurile devin mult mai serioase în ideea în care de regulă, beneficiarii vin şi spun „Hei, Mircea, după 20 de ani îmi spui că nu mai este conform coşul de fum!” Păi nu mai este pentru că înainte ai avut o sobă de teracotă şi-acum vi cu o centrală termică, care puterea ei poate să fie şi de şapte ori mai mare decât puterea acelei sobe, în kW vorbind. Este clar că şi presiunea exercitată pe coşul de fum este mult mai mare.
Deci, coşurile de fum trebuie să fie profesionale, certificate şi cu declaraţie de performanţă pentru destinaţia dată. Un exemplu: dacă un anumit coş de fum în cartea tehnică are o temperatură de lucru de 400 de grade, dacă noi vom pune un termoşemineu care la evacuare are 450 grade, acolo şi dacă discutăm de un coş de fum tradiţional din cărămidă sau de un coş de fum profesional, va merge corect, dar va produce mai devreme ori mai târziu probleme pentru că nu va rezista la acele temperaturi. De asta este bine în momentul în care discutăm de montajul unui coş de fum, să putem să discutăm cu un profesionist, să se poată face un bilanţ termic, să se pună corect un cazan, dimensionat corect.