
E rândul nostru acum…
Stau și mă gândesc, pot spune cu teamă, la viitor. La faptul că peste 100 de ani, urmașii noștri vor citi în cărțile de istorie despre acest Centenar al Marii Uniri. Oare ce va scrie în fila din istoria României despre acest 1 Decembrie 2018? Oare vom știi să oferim o istorie plină de lucruri trainice, cu repercursiuni în viitor? O istorie de care să fie mândrii urmașii noștri, la fel cum ne mândrim noi cu înaintașii noștri?
Îmi amintesc de bunicul meu cum îmi povestea despre istorie, despre faptele de vitejie ale eroilor noștri, despre cum anume a fost în trecut. Și îmi povestea cu mândrie toate aceste lucruri. Îmi mai spunea că eroii noștri s-au luptat pe front pentru noi. Pentru libertatea noastră.
Îmi amintesc cum bunica îmi povestea cu lux de amănunte despre greutățile tinereții ei, ale copilăriei pline de lipsuri, ale nesiguraței zilei de mâine, dar peste care a trecut cu fruntea sus, crescându-și copiii în spiritul valorilor morale puternic înfipte în rădăcinile trecutului. Îmi arăta cum și-a învățat fetele să coasă lucruri de mână, îmi arăta lucrurile făcute de mama și mătușile mele. Mi-a arătat chiar și prima cămașă populară cusută de mama mea, pe care o port eu azi cu atâta mândrie. Îmi spunea ca în fiecare seară, când pun capul pe pernă, să spun așa ”Doamne, miluiește-ne pe noi, păcătoșii!”, pentru că suntem păcătoși, chiar dacă ne recunoaștem sau nu credința.
În fiecare vară, ne punea să scoatem la însorit țoalele, lepedeiele, hainele de iarnă, muncite cu trudă la lumina lompașului și câte și mai câte alte obiecte de artă populară care stau acum uitate într-un dulap, umplute cu naftalină, dar pe care nu le scoatem la iveală. De ce oare? Pentru că avem acum tot ceea ce ne trebuie? Pentru că trăim într-o lume în care avem de toate. Cu ce preț? Cu prețul plătit de eroii noștri, de înaintașii noștri. De fapt, ei au trudit la zilele noastre bune de azi. Trecutul e cel pe care îl știm cu toții. Viitorul e cel pe care ni-l făurim. Așa cum bunicii noștri s-au gândit la viitorul nostru, așa trebuie și noi să ne gândim la viitorul nepoților. Lanțul trecutului trebuie să aibă veriga puternică a prezentului. E rândul nostru acum să dovedim că vom deveni eroi în viitor. Să nu uităm că noi, astăzi, scriem istorie. O scriem în fiecare zi prin fapte, nu prin vorbe. Eroii noștri au înfăptuit Unirea, nu au vorbit despre ea. Vorba-i vânt, fapta-i sfântă! Să învățăm cât mai avem de la cine, cum să devenim eroi, să nu lăsăm timpul prețios să ni se scurgă printre degete, pentru că rând pe rând, înțelepții ne părăsesc. Ei și-au făcut treaba. Fiecare lucru trebuie făcut la timpul său! Acum e timpul nostru! Acum e rândul nostru!