Din dragoste pentru lectură

Profesor de matematică şi fost director al Clubului Copiilor din Reghin timp de 15 ani, Dorin Cremene este şi un adevărat iubitor de carte. Despre acest subiect vom vorbi astăzi cu cel care are o colecţie impresionantă de cărţi, care urcă la peste 4000 de exemplare. Cărţi valoroase, dezvoltare personală, matematică superioară, literatură pentru copii, aventură, poliţiste sunt doar câteva din tematică cărţilor aflate pe rafturile bibliotecii deţinute de profesorul Dorin Cremene.

Rep.: Vă mai amintiţi care a fost prima carte citită?
Dorin Cremene: Când eram copil nu aveam altă posibilitate, nu erau televizoare, şi-atunci ne umpleam timpul citind. Pe vremea aceea, de Anul Nou, tatăl meu a venit acasă cu o carte. Mi-a plăcut extraordinar de mult mirosul acela, al unei cărţi noi. Am făcut clasa I în Sibiu şi am terminat-o lângă Sibiu la Boiţa. Am făcut clasa a II-a în Sovata, pentru că tatăl meu lucra la drumuri. Ne plimbam în fiecare an în funcţie de unde avea de lucru şi abia în clasa a III-a am ajuns în Reghin. Abia am aşteptat să ajung în Reghin să mă înscriu la bibliotecă. În copilărie, am fost bolnav de scarlatină, ceea ce a însemnat trei săptămâni de stat în spital. Aveam cu mine o carte foarte frumoasă „Stejarul din Borzeşti” pe care am citit-o şi recitit-o de câteva ori în cele trei săptămâni.
Primele cărţi citite au fost poveştile. Poeziile nu le agream pe vremea aceea, în schimb teatrul, l-am descoperit în felul următor: un unchi de-al tatălui, când venea în vizită, ne aduna pe noi, nepoţii şi ne punea întrebări. Cine a construit podul peste Dunăre? -Apolodor din Damasc şi aşa mai departe. Dar am ajuns la vârsta în care îi puneam eu întrebări, şi-atunci l-am întrebat, cine a scris „Bărbierul din Sevilia? Cine a scris „Nunta lui Figaro”? Nu a ştiut. Şi-atunci nu i-a mai plăcut, că l-am pus în dificultate. Lui îi plăcea să fie personajul principal. Atât de frumoase mi s-au părut cele două piese, încât din acel moment am început să citesc teatru. Am acasă Shakespeare integral, toate volumele.

Rep.: Şi totuşi… sunt acum peste 4000 de cărţi în casa dumneavoastră…
D.C.: S-a ivit pentru mine o problemă pe care nu ştiu să o rezolv. Înafară de camera plină cu cărţi, mai am şi în alte camere. Dar mi-am pus încălzire centrală, iar pe hol, unde aveam o bibliotecă, aceasta a dispărut. Nu le-am numărat pentru că nu mai am răbdare să le inventariez bucată cu bucată. Este un metru cub de cărţi de matematică de nivel universitar, puse în cutii. Am primit o idee bună din partea lui Ilie Frandăş, care mi-a zis „Hai să le trimitem la Universităţile din Republica Moldova. Acolo ei îşi doresc să aibă cărţi.” E soluţia cea mai bună pentru că le vor folosi.

Rep.: Aţi reuşit să le număraţi, carte cu carte?
D.C.: Nu. Neavând răbdare să le număr, am luat metru şi am numărat câte cărţi intră într-un metru, am înmulţit cu câţi metri de cărţi am, aşa în medie, au rezultat peste 4000 de cărţi.

Expediţie pe Mureş

Rep.: V-a prins cu adevărat dragostea de carte…
D.C.: Da, îmi amintesc că un prieten citise „Expediţia Kon-TiKi”, unde şi-au făcut plută şi au pornit pe ocean. Şi ce ne-am gândit noi, atunci? Să iau eu uşa de la grajd, nişte camere de tractor şi să pornim într-o expediţie pe Mureş, la fel ca în carte. Bineînteles că n-am pornit pentru că au aflat părinţii despre ideea noastră şi nu ne-au lăsat.
Cu mine s-a întâmplat ceva interesant. Dacă unui prieten de-al meu îi plăcea istoria, îmi plăcea şi mie istoria. Dacă în facultate la Baia Mare mi-a plăcut de o fată de la filologie, am început să citesc poezie, teatru. Dar prima pasiune în domeniul literaturii a fost literatura poliţistă. Am citit pe vremea când eram copil, toate cărţile din bibliotecă de aventuri şi literatură poliţistă. L-am citit pe Jules Verne, am citit „Insula Misterioasă” de trei ori, „Cei trei muşchetari” de cel puţin patru ori.

Rep.: Totuşi, aţi ajuns profesor de matematică!?
D.C.: Da, îndrăgostindu-mă de o fată căreia îi plăcea foarte mult matematica. La mine prietenii au contat foarte mult. Nu i-am admirat pe cei care erau băutori, că poate aşa m-aş fi apucat de băut, spune râzând Dorin Cremene.

Rep.: Mai citesc copiii de azi?
D.C.: Acum copilul are alte posibilităţi. Nu citeşte cartea, dar vede filmul, iar acesta este un lucru dăunător. De ce? Citind o carte, tu poţi să o reciteşti şi să-ţi imaginezi, să construieşti imaginile descrise în carte. Pe când, văzând un film, îţi construieşte regizorul imaginea. Cititul pentru mine este fundamental, iar asta le spun copiilor, părinţilor, bunicilor. Fără citit nu ţi se dezvoltă gândirea pentru că ei fac aşa: mi-a pus profesorul o întrebare şi imediat caută răspunsul pe telefon. Ei nu mai fac acel efort de gândire personală, prin care poate să-şi găsească singur răspunsul. Este o mare capcană pentru că fără acest efort nu se dezvoltă gândirea. De aici şi lipsa de imaginaţie a tinerilor.

Rep.: V-aţi gândit vreodată că sunt prea multe?
D.C.: Niciodată nu m-am gândit că sunt prea multe cărţi, cu toate că soţia, sigur că avea ceva obiecţii. Le aduceam în casă pe ascuns. Soţia le vedea abia după ce erau deja în casă.

Rep.: Care este cea mai recentă carte citită?
D.C.: Citesc zilnic, deşi nu mai am atât de mult timp ca altă dată, pentru că aşa este viaţa, te duce unde nu vrei, dar zilnic citesc câteva pagini. Acum citesc poveşti filozofice, „Cercul Mincinoşilor”. O carte extraordinară. Istorisirile despre Nastratin Hogea, despre alţi înţelepţi populari din toată lumea, scrisă de un francez, Jean-Claude Carriere.