Aud des în jurul meu, acuze aduse la adresa copiilor. Da, poate unii dintre ei devin nesimţiţi când îi apostrofaţi, dar asta e o altă poveste, ce ţine de educaţie. Aici ne referim strict la bucuria de a fi copil. Copiii nu sunt muţi, nu ne putem folosi de telecomandă pentru a-i da pe modul „silence”.
Mă adresez vouă, vârstnicilor de azi, care ieri aţi fost şi voi copii! Vă port respect! Însă aduceţi-vă aminte că şi voi aţi bătut mingea în faţa blocului, şi voi aţi spart geamuri aruncând cu pietre. E drept, e o altă lume, o altă generaţie. Dar sunt copii, care simt nevoia să se manifeste, care simt nevoie să fie înţeleşi, la fel cum dumneavoastră cereţi înţelegere. Încercaţi acest exerciţiu, nu doar să-i acuzaţi. Comunicarea, chiar şi în acest caz, este baza. Oricum, adevărul este undeva la mijloc şi fiecare tabără are de învăţat ceva de la cealaltă. Tinerii de la vârstnici şi invers. Ba mai mult, fiecare generaţie îşi doreşte să fie tratată cu respect.

Conflict între generaţii
Îi criticăm pe cei mici că sunt gălăgioşi, îi apostrofăm pe motiv de obrăznicie. Părinţii îi ceartă pentru că petrec prea multe ore în faţa calculatorului ori cu telefonul în mână, aşa că-i trimit în parcuri. Vârstnicii îi alungă de la locurile de joacă, pe motiv că deranjează! Ce să mai înţeleagă? Cum să ne înţeleagă cei mici, dacă noi, cei care am trecut prin etapa vieţii lor, nu suntem capabili să-i înţelegem? Sunt copii, nu derbedei. Da, bat mingea, strigă, fac gălăgie. Mai sparg poate câte-un geam! Da! Nu reuşesc să păstreze liniştea în amărâtele alea de ore destinate liniştii… Iar vârstnicii cu nervii întinşi la maxim, îi fac pe cei mici să fugă de mănâncă pământul. Doar să nu-i ştie în preajma lor, în faţa blocului, sub geam, când „ăştia micii”, aduc cu ei ce au mai de preţ, înarmându-se cu mingi, pistoale cu apă şi ce-or mai găsi prin casă.
Nu deveniţi morocănoşi! Fiecare vârstă are farmecul ei! Copilăria-ntr-un fel, pensionarea într-altfel. E drept că nu mai aveţi aceeaşi răbdare, dar faceţi măcar un efort.
Unii dintre adulţi au dus „lupta” asta între generaţii la absurd, întrecând limitele bunului simţ. Cu ani în urmă, într-un cartier liniştit din Reghin, se deschise un teren de fotbal. Ştiţi ce s-a întâmplat? De supărare, s-a aruncat cu ulei negru pe toată suprafaţa terenului, în semn de „manifest/protest” împotriva celor care băteau mingea pe teren. Să-i facă să înţeleagă că nu sunt doriţi în acel cartier, că „piticii” să stea în banca lor, să stea acasă ori să bată mingea unde-or putea, dar nu în cartierul lor. Trist! Sunt convinsă că nu toţi dintre cei tineri sunt uşă de biserică, dar cum spuneam, astăzi nu despre asta este vorba. Ci despre faptul că mi-e greu să înţeleg, de ce un bunic nu poate suporta gândul că în al lui cartier, o mână de copii, se adună asemeni albinelor şi „zumzăie” în felul lor.
Şi-atunci, de ciudă că nu reuşesc să ia singuri măsuri, bat la uşa primarului, punându-l şi pe acesta în dificultate, între ciocan şi nicovală. Cui oare să-i facă pe plac? Celor mici ori celor mari?
E un conflict „invizibil” între generaţii, care pare a scoate fum. Haideţi să nu-i facem pe cei mici să se simtă ca şi cum ar încurca lumea… Lăsaţi-i să se bucure de copilărie!
Oricum e scurtă…