Sărbătoare mare în comuna Salva, județul Bistrița-Năsăud

Luni, 9 iunie 2025, curtea Școlii din Salva devine scena unei sărbători pline de emoție, muzică și reîntâlniri, o celebrare a rădăcinilor, valorilor și viitorului

Comuna Salva își deschide porțile pentru un eveniment cu totul special: „Sărbătoarea Comunei Salva”, organizată cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, al Centrului Județean pentru Cultură, Primăriei și Consiliului Local al Comunei Salva, în parteneriat cu Școala Profesională „Tiberiu Morariu”.

Evenimentul are loc luni, 9 iunie 2025, începând cu ora 13:00, în curtea școlii din Salva, și reunește comunitatea într-un program vibrant și emoționant:

Ora 13:00Întâlnirea tuturor absolvenților Școlii Salva, urmată de o Paradă a Portului Popular și de evenimentul „Gala Educației”, dedicat cadrelor didactice și absolvenților de ieri și de azi. O adevărată întoarcere acasă – cu mândrie, recunoștință și îmbrățișări sincere.

Ora 14:00 – Startul Festivalului-Concurs Județean de Muzică Populară pentru Copii și Tineri – „Maria Butaciu – Maria Peter”, ediția I, care aduce în prim-plan tinerele voci ce duc mai departe frumusețea cântecului popular.

Invitați speciali pe scenă:
Ansamblul Folcloric „Păunașii Salvei” – coordonator Valer Fodorca, coregraf Valer Constantin
Ansamblul Profesionist „Dor Românesc” Bistrița-Năsăud
– Soliști îndrăgiți: Domnica Dologa, Mirela Petruș, Anuța Motofelia, Cristina Retegan, Oana Matei-Coruți, Nicolae Cioancă, Georgiana Păduraru, Cristina Bugnar, Ioana Măgheruşan, Cornelia Ardelean Archiudean
– Dirijor: Horațiu Cigu

Emoția și talentul se vor regăsi și în interpretările artiștilor locali din Salva: Ana Strâmturean, Alina Ceuca, Amalia Tuturuga, Diana Tănasă, Cornelia Bodescu și Dinu Tănasă.

Evenimentul va fi prezentat de dr. Virginia Linul.
Inițiator și coordonator al festivalului: Alexandru Pugna
Primar al comunei Salva: Doru Florin Sas

O zi care promite emoție, tradiție, legături de suflet și aplauze pentru trecut, prezent și viitor! Nu rata această sărbătoare a spiritului românesc autentic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*