Dumitrița Gliga ,,Facem reformă sau producem haos?! Întrebarea este inevitabilă și oamenii sunt tot mai îngrijorați.,,
Facem reformă sau producem haos?! Întrebarea este inevitabilă și oamenii sunt tot mai îngrijorați.
Modernizarea comunelor și a orașelor României NU trebuie blocată. Este REVOLTĂTOARE decizia primită de fiecare comună și oraș, vineri, din partea Guvernului, respectiv a Ministerului Dezvoltării. Astfel:
Nu se mai face nicio plată de către minister, dacă lucrarea executată prin programul “Anghel Saligny” nu întrunește deja pragul de decontare de peste 80% la DRUMURI și de peste 40% la APĂ/CANALIZARE. Situația privind finanțările și lucrările din județul Mureș, o găsiți atașat acestei postări. Unde apare 0% decontat, fie urma să se semneze contractul, fie sunt în licitație, fie firma urma să depună curând decontul pentru lucrările executate.
🥺Avem foarte multe șantiere în județ a căror activitate va fi astfel suspendată, obiective la care se lucrează intens – majoritatea cu FIRME ROMÂNEȘTI și MUNCITORI ROMÂNI. Multe dintre acestea vor trebui închise. Se pun următoarele întrebări:
CINE VA PLĂTI PENTRU CONSERVAREA LOR?
CINE VA SUPORTA CHELTUIELILE ULTERIOARE, CÂND SE VOR RELUA LUCRĂRILE, desigur, la alte prețuri ale pieței?
CINE VA MAI FACE ACESTE LUCRĂRI – DACĂ FIRMELE VOR DA FALIMENT?
CINE VA PLĂTI AJUTORUL DE ȘOMAJ PENTRU TOȚI MUNCITORII ANGAJAȚI CARE VOR FI TRIMIȘI ACASĂ?
CINE VA PLĂTI PENALITĂȚILE PENTRU CONTRACTELE DEJA ÎNCHEIATE?
CUM VOR PUTEA FIRMELE SĂ SUPORTE PIERDERILE CAUZATE DE ANUMITE INVESTIȚII DEJA FĂCUTE ÎN MATERIALE (și nedecontate) și eventuale CREDITE ANGAJATE de acestea pentru continuare lucrărilor?
❗Spre exemplu, proiectul de astaftare din orașul Luduș, în valoare totală de 32.000.000 lei. Pentru că nu este decontat până în prezent decât 76% !!! (nu minim 80%, cum prevede adresa ministerului) DECONTUL pe care îl va depune firma executantă pentru tot ce a lucrat de 3 luni (căci aceste deconturi nu se fac lunar), pare că nu va mai fi făcut de minister. ❗La fel se întâmplă cu foarte multe alte lucrări de canalizare / apă la care se lucrează intens de câteva luni în județul nostru și în toată țara.
🔴În județul Mureș avem 137 DE PROIECTE finanțate prin programul “Anghel Saligny”, ÎN TOATE CELE 102 UAT-uri, pentru: introducereea rețelelor de APĂ / sau CANALIZARE sau pentru REABILITAREA ȘI MODERNIZAREA DRUMURILOR județene, comunale și de interes local, în valoare totală de 1.448.405.086 lei. ✅Până în acest moment au fost semnate 108 contracte, aceste proiecte fiind în diverse stadii de execuție.
🔴De asemnea, în județul Mureș avem 20 de obiective finanțate prin același program, “Anghel Saligny”, pentru EXTINDEREA sau INTRODUCEREA REȚELELOR DE GAZE NATURALE – ADI Deda (comunele Vătava, Rușii Munți, Deda, Brâncovenești, Aluniș), ADI Apold, comunele Band, Beica de Jos, Bereni, Daneș, Ernei, Gornești, Gurghiu, Hodac, Ibănești, Ideciu de Jos, Gornești, Mădăraș, Măgherani, Miercurea Nirajului, Sărățeni, Sovata, Suplac, Vărgata, Viișoara. ✅ Până în acest moment au fost semnate doar 2 contracte, însă fiecare din cele 20 de UAT-uri au avansat cu documentațiile extrem de complexe.
🍀❗Programul PNDL – 1 și 2, și ulterior “Anghel Saligny” (PNDL 3) a fost gândit de Partidul Social Democrat pentru MODERNIZAREA comunelor și orașelor, în special acolo unde nu se puteau încadra la condițiile pentru accesarea fondurilor europene sau nu existau astfel de fonduri, cu scopul de a se asigura condiții de viață decente, dezvoltarea tuturor localităților și, în consecință, oferind posibilitatea românilor de a-și face un rost la ei acasă.
Fără îndoială, este necesară o reformă administrativă și există un consens național pe această temă. Dar o reformă din care să rezulte o administrație mai suplă și mai eficientă nu se rezumă nici într-un caz la măsuri populiste aplicate fără nicio noimă.
Dumitrița Gliga – deputat
