„Conștient, nu dependent” – campanie națională antidrog

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României lansează campania națională antidrog „Conștient, nu dependent” pe 26 iunie – dată care marchează Ziua Internațională de Luptă Împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri.

Campania „Conștient, nu dependent” reprezintă o inițiativă multidimensională, desfășurată la nivel național, care aduce împreună ambasadori locali, profesori, psihologi, medici, factori de opinie, influenceri, antreprenori și, cel mai important, persoane care au învins dependența. Cu toții devin parte a unei rețele naționale de sprijin, educație și inspirație, menite să ofere tinerilor români o alternativă reală: o viață sănătoasă, împlinită, demnă. Astfel, „Conștient, nu dependent” devine o mișcare națională care reunește vocile celor care nu au renunțat și care cred cu tărie că fiecare tânăr merită o viață fără dependențe, cu sprijin, direcție și speranță. Aceasta nu mai e o problemă medicală sau socială. Este o urgență națională. Este nevoie de prevenție, educație, intervenție timpurie și, mai ales, de solidaritate.

Campania se va desfășura pe tot parcursul anului, în toate județele țării, prin acțiuni concrete:

  • Crearea unei rețele naționale de ambasadori locali, implicați în organizarea de sesiuni lunare de informare, consiliere și activare comunitară;
  • Realizarea unei hărți digitale interactive, care va arăta în timp real zonele în care campania are impact, alături de statistici relevante;
  • Publicarea și distribuirea gratuită a unui ghid practic antidrog pentru părinți, în format tipărit și digital – cu informații clare despre semnele consumului și pașii de urmat.

România se confruntă cu o criză tăcută, dar devastatoare, care afectează viitorul unei întregi generații. Fenomenul a atins dimensiuni îngrijorătoare în România, unde consumul de substanțe interzise începe tot mai devreme, consumul în rândul tinerilor capătă dimensiuni alarmante, iar accesul facil la droguri transformă această realitate într-o amenințare națională. Datele oficiale arată o realitate cutremurătoare:

  • Vârsta la care copiii iau pentru prima oară contact cu drogurile a scăzut sub 13 ani în anumite județe;
  • Aproape 1 din 10 elevi de liceu a consumat cel puțin o dată substanțe interzise;
  • În ultimii cinci ani, numărul consumatorilor tratați în ceantre specializate a crescut cu peste 70%;
  • Centrele de sprijin și reintegrare sunt insuficiente, iar personalul specializat – copleșit.

Campania „Conștient, nu dependent” se va desfășura pe tot parcursul anului, în toate județele țării. Va include acțiuni educaționale, sesiuni de informare în școli, parteneriate cu instituții locale, ateliere pentru părinți și cadre didactice, campanii digitale de impact și întâlniri comunitare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*