Acțiune de plantare de arbori: Natura e în mâinile tale!

Sunteți așteptați să vă alăturați unei inițiative ecologice de amploare, dedicată plantării a 3000 de puieți forestieri intitulată,, Natura e în mainile tale!

Puieții vor fi plantați pe terenurile administrate de RNP Romsilva, Direcția Silvică Mureș, Ocolul Silvic Reghin. Acțiunea de plantare are loc în data de 11 aprilie, de la ora 10.00, la Filpisu Mic.
Evenimentul este organizat de Asociația ECO Reghin, Fundația La Terre și La Terre Cosmetics, alături de partenerii: Colegiul ”Petru Maior” din Reghin și Ocolul Silvic Reghin.

Pentru participare te rugăm să completezi formularul: https://forms.gle/P7kFutbQigcz6MfTA.

,,Acest eveniment este un demers apărut la inițiativa partenerului nostru La Terre Cosmetics, care își dorește să compenseze utilizarea resurselor forestiere și să redea înapoi naturii fiecare capac de lemn folosit în ambalajele produselor. Această acțiune locală de împădurire își propune să contribuie la restaurarea mediului și să promoveze responsabilitatea ecologică în rândul comunității.,, spun organizatorii.

Programul Evenimentului:

09:30 – Deschiderea Evenimentului: Bem o cafea de specialitate delicioasǎ oferită de prietenii noștri de la BlackCock Coffee și ne cunoaștem.

10:00 – Activitatea de Plantare: Participanții vor fi instruiți și împărțiți în echipe pentru a planta cei 3000 de puieți forestieri pe cei 0,6 hectare. Toate uneltele necesare vor fi furnizate.

12:00 – Pauză de Socializare: Oferim o mică gustare și apă pentru toți cei implicați.

13:00 – Continuarea acțiunii de plantare.

15:00 – Încheierea acțiunii.

Alătură-te nouă în această misiune de a crea un mediu mai sănătos pentru noi și pentru viitoarele generații!

Cei care doresc să fie parte din această acțiune ”Natura este în mâinile tale” sunt rugați să completeze acest formular https://forms.gle/P7kFutbQigcz6MfTA pentru a avea o evidență precisă a numărului de voluntari, care vor fi prezenți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*