Viața în târg – între bucurie, migală și ochii pe prognoza Meteo

Sunt câțiva ani buni de când particip la târguri. E o viață cu dichis, plină de emoții și momente de tot felul. Însă, dacă ar fi să o descriu într-o singură propoziție, aș spune simplu: viața în târg e frumoasă, dar nu mereu ușoară.
M-am obișnuit să-i numesc pe cei care-și expun produsele spre vânzare: targoveți. Așa că-n rândurile de mai jos te invit să facem o incursiune succinta in micul Univers al unui targoveț.

Căratul – sportul târgovețului

La târguri se pleacă cu noaptea-n cap… Iar punctualitatea e necesară. Să ne înțelegem din capul locului: nu mă plâng de trezitul dis-de-dimineață. Cine mă cunoaște știe că o cafea tare își face rapid treaba în ceea ce mă privește. Dar… pff… căratul! Cutiile cu marfă de la mașină la stand și invers… ăsta-i momentul în care îmi spun în gând: „Oare de ce nu s-a inventat teleportatul cutiilor direct la stand?”…
Mă uit la ele… Una, două, trei… și mai sunt panouri, masa, uneori cortul… Oricât de ușor ar părea la început, la finalul zilei fiecare cutie parcă devine din ce în ce mai grea. Uneori, mă simt ca un hamal cu acte-n regulă, doar că în loc de saci de cartofi car cutii pline cu bijuterii și alte produse lucrate manual.

Vremea – Un partener care nu acceptă negocieri

Știai ca târgovețul are superputeri? Știe să împacheteze, să zâmbească ore în șir, să explice cu răbdare despre fiecare produs… dar nu știe să controleze vremea.

Zilele trecute, la târgul de Mărțișor, am trăit toate anotimpurile într-o singură zi. Ninsoare, ploaie, soare, vânt… În astfel de momente, deciziile devin dificile: Fie apuci de panouri să nu le ia vântul cu tot cu marfa, fie acoperi repede bijuteriile să nu le ude ploaia? Răspunsul corect e: ambele… simultan, dacă se poate, dar pentru asta mai ai nevoie de vreo câteva mâini în plus.

De cele mai multe ori verificăm prognoza meteo pe telefon. La unul se anunță soare, iar la altul ploaie… Uneori un vânt din spate, poate și-un curcubeu… Însă vremea nu acceptă târguială.

Prietenii de târg

Când e frig și umezeală, gându-mi zboară deseori la ceva cald. Și tocmai când mă pregătesc să-mi conving degetele să mai reziste puțin, apare un prieten cu un ceai cald sau o ciocolată fierbinte. E unul dintre momentele alea mici, dar cu însemnătate. Prietenii de târg nu se văd doar pe vreme însorită ori când îți cumpără un produs…

Negocierea

Produsele handmade nu se fac pe bandă rulantă. În spatele fiecărui obiect care trece prin mâinile unui artizan se află multe ore de muncă, migală și poate… câteva suspine aduse de eșec si-apoi însoțite de o cană de cafea… deseori rece… uitată pe masă.

Când vine vorba de preț, încerc să fiu corectă, dar mai apare cineva, care încearcă să obțină o reducere. Uneori explic cu blândețe, alteori doar înghit în sec și zâmbesc. Nu e vorba de lipsa dorinței de negociere, ci de respectul pentru munca depusă. Oricum încerc deseori să ofer clienților o mică atenție, un semn de apreciere pentru că m-au ales.. Da… într-adevăr, produsele lucrate manual nu sunt pe gustul tuturor. Și totodată sunt persoane care își doresc să aibă un anumit produs, dar poate nu-și permit să dea câteva zeci de lei pe o pereche de cercei, de exemplu.

De ce o facem?

Sunt întrebată deseori de ce aleg să merg în târguri, în timp ce aș putea sta la căldură și crește o comunitate în online. Sigur… ambele sunt variante bune de a intra în contact cu lumea, dar târgurile au un farmec aparte.

În online, un produs e doar o fotografie frumoasă pe ecran. Însă în târg, clientul poate atinge produsul, îl poate analiza din toate unghiurile, iar conexiunea față în față are altă greutate decât un mesaj cu „Bună ziua! As dori să comand x produs”. În târguri se creează relații de prietenie, se leagă conversații care uneori nu au legătură cu produsele, iar cea mai mare răsplată e să vezi reacția sinceră a unui client când descoperă ceva care îi place. Zâmbetul ăla larg sau exclamația de bucurie… ei bine, astea nu vin niciodată printr-un mesaj privat.
Cu toate micile neplăceri, târgurile aduc satisfacție. De ambele părți. E ceva unic în fiecare zâmbet al celui care pleacă acasă cu un produs făcut de mâinile noastre.

În ciuda vremii, a căratului și a negocierilor, ne place ceea ce facem. Altfel, nu am fi aici.

Hai la Târg!

Dacă vrei să simți puțin din lumea lucrului făcut de mână, te așteptăm de joi până sâmbătă (6 – 8 martie), în Parcul Central din Reghin, la târgul de Ziua Femeii. Vino să susții producătorii locali și să descoperi mici comori lucrate cu drag și migală. Pe lângă bijuterii lucrate manual vei găsi cadouri și flori, pe care le vei putea dărui femeilor dragi din viața ta.

Noi vom fi acolo – cu zâmbetul pe buze, sperând la câteva raze de soare.

Codruța,

o fată din târg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*