
Verificarea unităților de învățământ și sanitare din județul Mureș
Măsuri și sancțiuni aplicate
În urma Ordinului nr. 24 din 14 ianuarie 2025, emis de Instituția Prefectului – Județul Mureș, privind verificarea unităților de învățământ și a unităților sanitare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș a desfășurat, în perioada 15 ianuarie – 14 februarie 2025, acțiuni de prevenire a situațiilor de urgență în cadrul acestor obiective.
Au fost astfel efectuate 38 de verificări, în urma cărora au fost constatate 176 de deficiențe în domeniul situațiilor de urgență. Dintre acestea, 17 deficiențe au fost soluționate pe parcursul verificărilor. Ca urmare a neregulilor identificate, au fost aplicate:
12 amenzi contravenționale, în valoare totală de 15.500 lei;
164 de avertismente.
Printre principalele deficiențe constatate se numără:
Mijloace de primă intervenție și stingere a incendiilor cu termen de valabilitate expirat;
Instalații de stingere cu hidranți interiori neverificate de firme autorizate sau nefuncționale la parametrii proiectați;
Instalații electrice defecte sau improvizate;
Sisteme de detectare, semnalizare și avertizare la incendiu care nu funcționează corespunzător;
Iluminat de securitate pentru evacuare neconform;
Lipsa exercițiilor periodice de evacuare și intervenție;
Rafturi din arhive realizate din materiale combustibile, neconforme cu cerințele minime de siguranță la incendiu.
O parte din construcțiile supuse verificărilor în perioada de referință, au făcut obiectul controalelor de prevenire aferente planificării judicioase pentru anul 2024 (clădiri cu destinația de învățământ și sanitare au fost controlate inclusiv în luna noiembrie 2024 – au fost constatate deficiențe, unele fiind înlăturate pe timpul controalelor iar o parte fiind sancționate contravențional), fiind aplicate 31 amenzi în cuantum de 333.500 RON.
”Siguranța cetățenilor, în special a elevilor și pacienților din unitățile de învățământ și sanitare, este o prioritate absolută. Controalele desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș au scos la iveală atât progrese în remedierea unor deficiențe, cât și probleme care necesită acțiuni urgente. Fac un apel către toate instituțiile vizate să trateze cu maximă responsabilitate obligațiile ce le revin în ceea ce privește siguranța la incendiu și respectarea normelor de prevenire a situațiilor de urgență. Vom continua monitorizarea și vom lua măsuri ferme acolo unde este necesar, pentru a ne asigura că aceste spații sunt conforme și sigure pentru toți beneficiarii lor.” prefectul județului Mureș, dr. Ovidiu BUTUC.