„Ateliere de motricitate pentru preşcolari” la Grădinita cu Program Prelungit Nr. 2 din Reghin

100 de preșcolari vor beneficia de activități de dezvoltare a motricității fine

În perioada octombrie – decembrie 2024, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 – structura Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2, din Reghin, organizează proiectul „Ateliere de motricitate pentru preşcolari”, care are drept scop desfășurarea de activități de motricitate fină în vederea asigurării integrării facile a preșcolarilor în procesul educațional al școlii. Proiectul este finanțat prin programul StartONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow.
Motricitatea fină reprezintă, practic, abilitatea de a face mișcări fine cu ajutorul mușchilor mâinilor și încheieturilor. Copiii cu o motricitate fină bine dezvoltată au o gândire și o imaginație crescută, o memorie bună și un limbaj dezvoltat conform vârstei. De aceea, proiectul dorește să contribuie la dezvoltarea și îmbunătățirea abilităților motorii fine ale preșcolarilor la grădiniță, prin diverse jocuri și activități. Beneficiarii implicați direct în activitățile proiectului sunt cei 100 preșcolari ai grădiniței.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for  Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, social, mediu, sănătate, cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 de euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice de învățământ preuniversitar și grupurilor informale/de inițiativă.
Implementarea proiectului constă în desfășurarea unor ateliere de motricitate în interiorul grădiniței, în cele 6 grupe ale acesteia, în reabilitarea panourilor senzoriale existente în curtea grădiniței și desfășurarea de ateliere de motricitate la aceste panouri senzoriale outdoor și în desfășurarea de trasee de mișcare în curtea grădiniței și în parcul acesteia, toate acestea prin implicarea educatoarelor grădiniței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*