Brașov Jazz & Blues Festival 2024

În perioada 15-18 august 2024, Brașovul devine centrul cultural al României, găzduind cea de-a XII-a ediție a Brașov Jazz & Blues Festival. Timp de patru zile, festivalul va aduce în oraș peste 100 de artiști din întreaga lume, peste 30 de concerte, și proiecții a mai mult de 20 de filme muzicale, toate desfășurându-se în 9 locații emblematice din Brașov.

Scena Principală a festivalului va fi amplasată în Piața Sf. Ioan, unde publicul poate asista la concerte de renume internațional, printre care Sugar Ray & The Bluetones feat. Rusty Zinn (SUA), Monster Mike Welch (SUA), și scoțienii de la King King. De asemenea, artiști iubiti precum Sharrie Williams și Markus Stockhausen vor urca pe această scenă. Accesul se face pe bază de bilet sau abonament, disponibile pe www.biletebrasov.ro.

Scena Apollonia, situată la Cetățuia Brașovului, este o nouă adăugire la festival, cu intrare liberă. Aici, publicul va putea vedea trupe unice, cum ar fi Hidden Orchestra (Marea Britanie), Elias D’hooge Trio (Belgia) și CaboCubaJazz (Germania/Cuba).

În Piața Sfatului, scena locală va găzdui artiști brașoveni precum Fernet Blues Company și Fusion Core, oferind un spațiu pentru promovarea talentelor locale.

Parcul Central Nicolae Titulescu va fi gazda activităților pentru copii, ateliere muzicale și proiecții de filme în aer liber. Pe timp de zi, elevii de la Academia de Muzică Soundbox vor susține ateliere, iar seara, publicul va putea participa la concertele susținute de Berti Barbera și Mariano Castro. Tot în parc, scena de DJ va oferi momente de distracție cu Dex & Vygo, UNUM și DJ Alex, cu petreceri care se vor prelungi până târziu la Aftăr Hours.

Evenimente speciale precum „Bate Toba” și „Întâlnirea Chitarelor” vor avea loc în Piața Sfatului și Parcul Central, promovând educația muzicală și conectând comunitatea brașoveană prin muzică.

În Piața Brassai, iubitorii de film vor putea urmări proiecții de documentare muzicale dedicate unor legende precum David Bowie, Bob Marley și Amy Winehouse, într-un cinema în aer liber.

JUNO Wine Garden va găzdui concerte de muzică românească interbelică și postbelică, iar în Cartier Coresi, vor avea loc spectacole de improvizație muzicală și dans, alături de Burzenländer Blaskapelle și Swing Dance Academy.

Nopțile festivalului vor fi animate de jam sessions la Deane’s Irish Pub, cu Lars Kutschke Band. Iar în ultima zi, publicul va putea asculta un concert de Gospel susținut de Sharrie Williams la Biserica Fortificată din Bod.

Pentru detalii complete și achiziția de bilete, vizitați www.brasovjazz.ro. Festivalul este organizat de Asociația Culturală Fanzin și finanțat de Consiliul Județean Brașov, în colaborare cu Primăria Municipiului Brașov și Ministerul Culturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*