O celebrare a relațiilor româno- israeliene, la București

Am avut onoarea de a participa la evenimentul organizat de Ambasada Statului Israel în România, împreună cu Federația Comunităților Evreiești din România, cu ocazia finalizării mandatului Excelenței Sale, domnul Reuven Azar, Ambasadorul Statului Israel în România, care s-a desfășurat la Palatul Parlamentului.

Relațiile bilaterale între România și Statul Israel, caracterizate de ambele părți drept foarte bune, s-au dezvoltat constant în ultimii ani, în baza unui parteneriat întemeiat pe legătura puternică față de țara noastră pe care o resimt evreii originari din România și pe convergența punctelor de vedere asupra unui spectru larg de probleme.

La 11 iunie 2024, s-au împlinit 76 de ani de relații diplomatice neîntrerupte între România și Statul Israel. România a recunoscut Statul Israel și a stabilit relații diplomatice cu acesta din 1948, imediat după crearea sa. Din 1969, reprezentarea diplomatică între cele două țări a fost ridicată la rang de ambasadă.

În cadrul evenimentului, s-au apreciat eforturile dlui ambasador E.S. Reuven Azar, pe parcursul mandatului său, dedicate dezvoltării și aprofundării relației bilaterale româno-israeliene, exprimându-se speranța că vor fi identificate noi proiecte de cooperare în domenii de interes comun și pe viitor, precum cele din domeniul securității cibernetice și al tehnologiilor înalte, în beneficiul ambelor state.

De asemenea, s-au evocat momentele de referință în relația bilaterală româno-israeliană, desfășurate pe parcursul mandatului dlui ambasador E.S. Reuven Azar. La eveniment au participat membri ai Corpului Diplomatic, reprezentanți ai autorităților administrației publice centrale, membri ai Parlamentului României.

Dumitrița Gliga – deputat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*