
PNL Mureș și-a lansat candidații la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie
Vineri, 17 mai, în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș, PNL Mureș și-a lansat candidații la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie. Evenimentul s-a desfășurat în prezența președintelui PNL, Nicolae Ciucă, secretarului general al PNL, Lucian Bode, a europarlamentarului Daniel Buda, și a primarului municipiului Cluj Napoca, Emil Boc.
“Femeile din România merită să fie reprezentate în funcții publice la adevărata lor valoare pentru a putea cu adevărat să promoveze virtuțile care le definesc. Doamna Mara Togănel are o echipă formată din femei și tineri, iar alături de bărbații din echipa sa va demonstra că merită să fie votată de mureșeni pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Mureș. Domnul profesor Horațiu Suciu a făcut din Institutul Inimii un brand național și internațional. Noi, la PNL, vom milita de fiecare dată pentru oameni care au făcut performață în carieră. Domnule doctor, trebuie să mutați inima de la Institut la Primărie pentru că majoritatea târgumureșenilor își pun speranța în dumneavoastră.” a afirmat președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă.
“PNL Mureș vine în fața mureșenilor cu o echipă formată din oameni de încredere, competenți și cu o vastă competență profesională în slujba cetățenilor. Cred în Mara Togănel ca președinte al Consiliului Județean. Am lucrat foarte bine în Ministerul Afacerilor Interne cu Mara Togănel, aceasta dovedind seriozitate și puterea de a lua cele mai bune decizii, mai ales în situații de criză. Mara Togănel este o adevărată profesionistă, care din poziția de prefect a sprijinit comunitățile locale. Apreciez foarte mult efortul profesorului Horațiu Suciu de a candida, sprijinit de echipa liberală. Târgu Mureș are nevoie de o inimă mare și caldă care bate pentru oameni, iar rezultatul din 9 iunie va confirma acest lucru prin alegerea lui Horațiu Suciu în funcția de primar al Târgu Mureșului.” a subliniat secretarul general PNL, Lucian Bode.
“PNL vine în fața mureșenilor cu o echipă de oameni pricepuți, harnici și buni români. Este onorant să fiu vârful de lance al echipei liberale mureșene, în calitate de candidat la președinția Consiliului Județean Mureș. Cred într-un Târgu Mureș implicat activ în viața mureșenilor, iar cheia dezvoltării durabile în mandatul meu va sta în parteneriatul real dintre Consiliul Județean și Primăria reședinței județului. Îmi voi pune toată priceperea pentru ca în județul nostru să nu mai existe mureșeni de rangul unu și de rangul doi. Mureș suntem toți! Vom avea un județ care nu lasă pe nimeni în urmă, care se dezvoltă unitar. Un județ în care Omul Contează.” a spus Mara Togănel, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Mureș.
“Târgumureșenii sunt dezamăgiți, au așteptări mari și sunt foarte exigenți. Chiar primarul orașului ne spune că în ultimii 8 ani, el și cu Florea au adus împreună la primărie vreo 68 milioane de euro. Asta în timp ce primarul Emil Boc a reușit la Cluj să atragă, doar în ultimul mandat, proiecte de peste 4 miliarde de euro. Știu că pot să aduc cel puțin 1 miliard de euro în primul meu mandat. Viziunea mea pentru Târgu Mureș cuprinde proiecte concrete de dezvoltare în infrastructură: un nou pod peste Mureș, pasaj subteran, parcare la spital; siguranța tuturor cetățenilor, dar în special a copiilor, centre medicale de permanență, locuințe pentru tineri, o bancă de alimente și o cantină pentru seniori precum și o platformă prin care stimulăm seniorii să rămână activi cât mai mult timp.” a afirmat Prof. Horațiu Suciu, candidat independent susținut de PNL la funcția de primar al municipiului Târgu Mureș.
“Astăzi, am prezentat mureșenilor o parte din oastea cu care vom câștiga alegerile, parte a familiei liberale, o familie unită, dinamică și curajoasă. Întotdeauna am fost singuri împotriva tuturor, însă la Mureș se vede cel mai pregnant acest lucru. Cu toate acestea, PNL Mureș va reuși să demonstreze mureșenilor că este o echipă care va continua să aducă dezvoltarea în comunitățile locale, să promoveze politici care să-i convingă pe tineri să rămână acasă, dar mai ales vom dovedi că avem viziunea de a face din Mureș un județ competitiv în comparație cu celelalte din țară. Mulțumesc președintelui PNL, Nicolae Ciucă, secretarului general al PNL, Lucian Bode, europarlamentarului Daniel Buda, și primarului Emil Boc pentru încurajările și încrederea manifestate deschis față de echipa PNL Mureș.”, a spus președintele PNL Mureș, Ciprian Dobre.
Biroul de Presă
PNL Mureș