Pactul pentru Tineri ajunge la Mureș, județ fruntaș la numărul de mame minore
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează joi, 28 martie 2024, la Liceul Teoretic “Bolyai Farkas” din Târgu Mureș, începând cu ora 10:30, dezbaterea publică din cadrul programului național pentru reducerea abandonului școlar „Pactul Pentru Tineri”, în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UNICEF, cu susținerea sponsorului principal OMV Petrom și a partenerului media principal Euronews România.
”Pactul pentru Tineri” reprezintă cea mai amplă coaliție de forțe cu rezultate notabile pentru reducerea abandonului școlar cauzat de sărăcie, consum de substanțe, maternitate juvenilă sau bullying. În cadrul programului au fost organizate 10 dezbateri publice județene la care au participat peste 2.500 de profesori, elevi, părinți, reprezentanți ai ONG-urilor, consilieri școlari, oficialități interesați de găsirea de soluții care să contribuie la diminuarea acestui fenomen. Peste 1.500 de elevi și profesori au avut aport în cele peste 80 de ateliere situaționale organizate în continuarea dezbaterilor, o inițiativă care a contribuit semnificativ la înțelegerea cauzelor de abandon școlar, cu care se confruntă cu predilecție școlile din mediul rural, dar și la identificarea soluțiilor de reîntoarcere la școală a copiilor care au abandonat școala.
Campania „Clasa M. Clasa Mamelor minore”, parte componentă a programului ”Pactul pentru Tineri”, derulată în 2023, a generat conștientizare și dezbatere la nivelul întregii societăți, dar mai ales rezultate, acțiuni concrete menite să schimbe viitorul acestor copile devenite prea devreme femei. În urma acestei campanii, s-au realizat modificări legislative semnificative prin instituirea primei burse pentru mamele minore, cu condiția continuării studiilor, în valoare de 700 lei/lună. De asemenea, a fost modificat Codul Penal prin legea 217/2023, cu privire la actul sexual cu un minor, mediatizat ulterior ca mesaj de interes public. „Clasa M. Clasa Mamelor minore” a câștigat la Gala Romanian PR Award premiile Golden Award for Excelence la categoria Public Affairs & Advocacy & Lobby și Silver Award for Excelence la categoria Organizații non-guvernamentale. Societate civilă, precum și Gold Award la COMMA.
Dezbaterea organizată de CONAF în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș va fi cu atât mai relevantă, având în vedere statisticile alarmante publicate de Institutul Național de Statistică (INS), care indică existența în județul Mureș a celui mai mare număr de mame minore – 887 de cazuri, din totalul de peste 16.821 de mame minore în România în anul 2022. Conform studiilor niciuna dintre mamele minore sau adolescente consultate nu mai frecventa școala în perioada când a rămas însărcinată.
”Conform raportărilor INS, România este într-un risc de sărăcie și excluziune socială de 34%, ceea ce înseamnă că unul din trei oameni este împins la marginea societății de către un sistem ce nu ține pasul cu nevoile vremurilor pe care le trăim. 85% dintre adolescentele care au devenit mame în anul 2021 provin din mediul rural, cu alte cuvinte, din punct de vedere statistic, fenomenul care a urcat România în topul european, copii născuți de mamele minore se asociază, din punct de vedere statistic cu starea de sărăcie, consilierea și educația sexuală deficitară.
Abuzurile fizice și sexuale declanșează fenomene de izolare socială, aruncând familiile sub pragul sărăciei. În spatele fiecărui abuz, al fiecărei fete excluse din sistemul educațional stă o dramă cu ecouri profunde, o familie aflată în deprivare materială și socială severă și ceea ce facem prin Pactul pentru Tineri este să tragem de odgonul unei corăbii în derivă.
Calibrăm un sistem, îl aliniem unor principii superioare, cristalizăm idei și deschidem canale cu decidenții, dar pentru a transforma societatea, trebuie ca fiecare entitate, fiecare organizație, fiecare om în definitiv, să depună efortul de a acționa. Sistemul educațional are nevoie de resurse materiale și programe funcționale, dar în spatele lor trebuie să stea o societate conștientă că este responsabilă pentru fiecare membru al său, pentru fiecare adolescent sau adolescentă” a declarat Cristina CHIRIAC, președinta CONAF.
Ultimele date statistice, publicate de INS, relevă faptul că în ultimii doi ani, absența unor programe relevante, deprivarea materială și socială, lipsa consilierii și a educației sexuale au avut un impact negativ în câteva județe (Suceava, Brașov și Mureș) în ceea ce privește numărul adolescentelor care au devenit mame.
Aceasta este a unsprezecea dezbatere publică organizată de CONAF în cadrul programului național „Pactul pentru Tineri”, după evenimentele anterioare desfășurate cu succes în județele Iași, Botoșani, Neamț, Bacău, Vaslui, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Dolj. Ca urmare a eforturilor concertate, în anul școlar 2022-2023, în județul Iași, județul unde a avut loc prima dezbatere, în urmă cu 1 an, numărul elevilor care au abandonat școala a scăzut cu 37% comparativ cu anul școlar precedent (conform datelor de la Ministerul Educației).
Acest succes este dovada că sinergia dintre factorii de decizie la nivel politic, organizațiile neguvernamentale, instituțiile de învățământ, mediul de afaceri, și comunitatea locală este absolut necesară pentru a asigura tinerilor reinserția, precum și accesul la o educație incluzivă și de calitate.
Evenimentul va fi moderat de Adriana Stoian – jurnalist și realizatorul emisiunii Euro Educație la Euronews România. În calitate de speakeri vor mai participa la conferință: Cristina Chiriac – președintă CONAF, Ligia DECA – Ministru al Educației, Dumitrița GLIGA – Președintă a Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților, Rareș Petru ACHIRILOAIE – Președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Francisc Oscar GAL – Subsecretar de stat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Zoltán SOÓS – Primar al Municipiului Târgu Mureș, Ciprian DOBRE – Prefect Mureș (TBC), Paula Maria DĂRĂBAN – Inspector Școlar General ISJ Mureș, Adriana CERGHEDI – Director CJRAE Mureș, Radu POP – Expert Prevenire Agenţia Naţională Antidrog, Alina CREŢU – Director Executiv Asociația Forumul Agricultorilor si Procesatorilor Profesioniști din Romania, Bogdan ANDONE – Președinte al CJE Mureș.