Omagiu adus lui Ilie Frandăş: Păstrător al Tradiţiilor şi Iubitor de Cultură

Scriitorul Ilie Frandăş, Eternizat Printr-un Eveniment Special

Scriitorul, omul iubitor de tradiţii, folclor şi obiceiuri, Ilie Frandăş, a fost omagiat ieri, 27 februarie, chiar în ziua când ar fi împlinit 72 de ani, în municipiul Reghin din judeţul Mureş, printr-un eveniment special ce a adunat în jurul său o comunitate întreagă.

Evenimentul a fost un tribut adus memoriei sale, marcând contribuția sa de neegalat în promovarea și conservarea culturii tradiţionale din zona Mureșului și nu numai. Acesta a fost un moment plin de emoție și recunoștință față de munca și pasiunea pe care Ilie Frandăş le-a investit de-a lungul întregii sale vieți.

Lansare de carte și omagii muzicale

Ceremonia a fost deschisă cu un moment emoționant oferit de Vasile Crișan, care a încântat publicul cu muzica instrumentelor sale, aducând astfel un omagiu plin de sensibilitate și recunoștință față de Ilie Frandăș. Pe urmă, a avut loc lansarea volumului „File din poezia dragostei și a nunții”, inițiativa familiei și apropiaților lui Ilie Frandăș, pentru a pune în lumină munca depusă pentru cea de-a 10 carte scrisă de îndrăgitul Ilie Frandăș. Această lucrare, reprezintă o veritabilă comoară culturală, capturând esența ritualurilor tradiționale de nuntă, cu strigături, poezii și versuri specifice. Prezentarea cărții a fost însoțită de videoclipuri care ilustrează frumusețea și autenticitatea acestor tradiții.

sursa foto: https://www.facebook.com/markendre.d

Cuvinte de recunoștință și apreciere

Valeria Frandăș, soția regretatului scriitor, a împărtășit cu emoție motivația din spatele lansării cărții: o dorință de a păstra vie memoria și opera soțului său drag, și de a împărtăși această comoară culturală cu cât mai mulți oameni: „Nu puteam să o las așa, știem cât o scris, o scris cât o fost sănătos, o scris la urmă când era bolnav … și de multe ori închidea laptopul că nu mai scriu că n-are cine să citească…și-atunci mi-am propus că orice s-ar întâmpla, o s-o citească. N-am avut puterea să-i spui, să-i promit, dar mi-am promis mie și am găsit o zi specială, ziua lui, ca să-i fac un cadou, nu știu ce puteam să-i fac mai bun.”

sursa foto: jurnal Ardeal TV

În cadrul evenimentului, Smaranda Mureșan, cercetător științific la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, și Florin Bengean, manager al Bibliotecii Municipale „Petru Maior” din Reghin, au adus în fața publicului perspective și aprecieri legate de activitatea și contribuția lui Ilie Frandăș la promovarea și conservarea culturii tradiționale.

„A fost un eveniment de suflet la care eu am venit cu drag. Totuși sufletul mi-a fost împărțit în două: un ochi râde, altul plânge, dar precum am spus și aici în cadrul lansării, Ilie Frandăș a fost mai mult decât un om, Ilie Frandăș a fost o lumină și ne-a luminat pe foarte mulți dintre prietenii săi, și da este un ritual special, deosebit, cel al nunții, cel pe care dânsul l-a transpus în carte, ritualul nunții de pe Valea Gurghiului și m-a bucurat foarte mult să găsesc și să regăsesc interferențe culturale între acesta și ritualul nunții tradiționale de pe Valea Șieului din județul Bistrița Năsăud și din alte zone. Deci da, repertoriul a fost colportat, transmis și răspândit de către oamenii noștri, țăranii noștri în atât de multe activități frumoase, culturale și uite că Ilie Frandăș a reușit după zeci de ani de muncă și cercetări să le așeze în pagină și să ni le ofere nouă.”, a declarat Smaranda Mureșan, cercetător științific la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud

sursa foto: jurnal Ardeal TV

Recunoaștere oficială și apreciere comunitară

Momentul a fost încununat de decernarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Reghin lui Ilie Frandăș, acordat post-mortem de către autoritățile locale, ca o expresie a recunoștinței și respectului față de munca și devotamentul său pentru promovarea și conservarea tradițiilor.

Primarul municipiului Reghin, Márk Endre, a împărtășit câteva cuvinte de apreciere și recunoștință față de Ilie Frandăș, evidențiind contribuția sa remarcabilă la promovarea culturii și a tradițiilor populare din județul Mureș. „Eu aş spune că a fost un eveniment deosebit, chiar foarte emoționant, mă bucur că am putut participa, să fiu prezent la această seară minunată, domnul Ilie Frandăș a fost și un coleg deosebit, 44 de ani în câmpul muncii niciodată nu a avut un concediu medical, a fost un promotor al culturii și al obiceiurilor populare din județul Mureș, om care a știut să înțeleagă, să vorbească cu oamenii la firul ierbii, m-a fascinat întotdeauna, am avut multe discuții și în instituția noastră pe care momentan o conduc, este un om deosebit, un om blând, zâmbetul dânsului sub mustața lui ne-a fascinat pe toţi.”, a declarat edilul

sursa foto: https://www.facebook.com/markendre.d

Un tribut emoționant și durabil

Ilie Frandăș a fost iubit și apreciat de o comunitate întreagă, iar prezența la acest eveniment a mai multor personalități importante ale județului, precum și omagiile venite din partea fostului prefect al județului, Mara Togănel, sunt dovezi ale impactului pe care l-a avut asupra celor din jur: „În amintirea lui Ilie Frandăș, azi la Reghin.  A fost un om tare îndrăgit, dar în egală măsură a îndrăgit și el oamenii și tradițiile populare. A X-a carte scrisă de Ilie Frandăș a văzut lumina tiparului. În semn de prețuire, am fost azi la Reghin. Mulțumim celui pe care, cred că nu greșesc dacă îl numesc ambasador al Mureșului. Mulțumim Ilie Frandăș!”, a menționat într-o postare pe pagina dânsei de socializare.

sursa foto: https://www.facebook.com/maratoganel

La finalul evenimentului, participanții au avut ocazia să împărtășească amintiri și povestiri despre prietenul și colegul lor drag, Ilie Frandăș. Astfel, viața și opera sa continuă să fie celebrate și să influențeze comunitatea într-un mod durabil și profund.

Omul și scriitorul Ilie Frandăș rămâne un simbol al devotamentului pentru tradiție și cultură, iar amintirea sa va fi păstrată și transmisă mai departe pentru generațiile viitoare.

 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*