Operele de artă adunate de o companie românească în peste 30 de ani, scoase la licitație
181 de opere de artă, dintr-o selecție ce reunește trei generații de artiști, fac parte din Licitația unei Colecții corporatiste de Artă Contemporană programată marți, 30 ianuarie, de la ora 19.00. Este pentru prima dată când participă la un astfel de eveniment o colecție de opere colectate, de-a lungul a trei decenii, de o companie românească, care a strâns toate aceste lucrări în special prin achiziții din expoziții, pentru a susține artiștii români și a le încuraja formarea treptată, în anii care au urmat după Revoluție. Este vorba atât despre artiștii ai anilor ’70-’80, cât și din generațiile postdecembriestă și Z, toți uniți în curajul de a-și exprima ideile, pentru a ne inspira și a ne provoaca imaginația.
Fie că vorbim despre artiști care au subminat regimul politic dinainte de 1989 prin creația lor, alegând imaginea ca armă a adevărului, fie că vorbim despre artiști care au evoluat în timpul tranziției dinspre comunism spre democrație și s-au confruntat cu noile provocări socio-economice sau despre artiști ai generației Z, preocupați de marile teme ale agendei de azi (ecologie, identitatea de gen și tehnologie), operele lor sunt un instrument de activism politico-social și cultural.
Unul dintre cele mai impresionante loturi este lucrarea intitulată „Peacock”, estimată la 1.000-1.600 de euro, care a fost realizată de Ionuț Barău din multe materiale reciclate – inclusiv o carpetă „Răpirea din Serai”. Ionuț Barău este un artist originar din Focșani, care a debutat, în 2019, la Artsafari, în cadrul expoziției „Young Blood” și care sfidează tehnicile picturale clasice, folosind, și în acest caz, diverse materiale inedite (spumă poliuretanică, markere acrilice) și tehnici de modelare la căldură. De asemenea, utilizează recurent în lucrările sale nu doar materiale neobișnuite, ci și elemente din lumea vegetală, precum arbuști, frunze, ramuri, sugerând, astfel, că natura este principalul său interlocutor în demersul introspectiv.
Lucrări deosebite sunt și „Come to the Heart Side” al lui Cristian Moldovan, estimat la 800-1.500 de euro, care „îndulcește” celebrul personaj Darth Vader din seria cinematografică „Războiul Stelelor”, dar și „Peace Them Over!”, a lui Marc Verlan – artistul originar din Republica Moldova care a realizat această lucrare în 2010 prefigurând, parcă, războiul ucrainean început la 24 februarie 2022. Pictura sa a fost estimată la 2.500-3.500 de euro.
La aceeași licitație participă și o lucrare realizată de Teli Iacșa, „The Social Unicorn”, realizată dintr-o varietate de materiale, pe modelul „fă rai din ce ai”, și care a fost estimată la 1.000-1.800 de euro. Artista a anunțat că va dona o parte din fondurile strânse din această vânzare Fundației Veritas Sighișoara.
Toate acestea și multe altele, în total peste 180 de opere de artă, pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviță din str. C.A. Rosetti nr. 5 sau online pe artmark.ro. Expoziția de la Galeriile Artmark este deschisă de luni până duminică, gratuit, în intervalul orar 10.00-20.00.