Prefectul Ciprian Dobre: Solicităm primăriilor să nu avizeze vânzarea de petarde în județul Mureș
La propunerea prefectului județului Mureș, Ciprian Dobre, Colegiul Prefectural al Județului Mureș a adoptat astăzi, 8 decembrie, o hotărâre care solicită tuturor primăriilor din județul Mureș să nu emită avize de amplasament pe domeniul public sau privat al unității administrative teritoriale, în vederea comercializării articolelor pirotehnice, în scopul descurajării comerțului cu materiale pirotehnice, al prevenirii și combaterii comerţului illegal precum și pentru prevenirea accidentelor generate de acestea. Potrivit prefectului Ciprian Dobre, această decizie va duce la scăderea numărului de accidente generate de folosirea petardelor cu ocazia sărbătorilor de iarnă: “În ultimii ani, nu a existat niciun sezon al sărbătorilor de iarnă în care copii sau tineri mureșeni să nu ajungă la SMURD cu răni și arsuri cauzate de explozia petardelor. Acesta este unul din motivele pentru care am propus Colegiului Prefectural proiectul de hotărâre care este menită să ne protejeze pe noi toți. Prin actul adoptat azi de Colegiul Prefectural, atragem atenția primarilor din județ cu privire la avizarea locațiilor stradale de comercializare a articolelor pirotehnice. Riscul la care ne expunem copiii este prea mare pentru a ne asuma să nu luăm absolut toate măsurile de prevenire care stau în puterea noastră, a autorităților. Totodată, am solicitat vigilență maximă tuturor instituțiilor de control și deopotrivă primăriilor prin Polițiile Locale de a supraveghea toate locațiile stradale unde se comercializează produsele premise de lege, pentru a ne asigura că se pot cumpăra doar produsele cuprinse în avizele emise, nu și altele periculoase, interzise prin lege.” a declarat prefectul județului Mureș, Ciprian Dobre.
Aceeași hotărâre mai prevede faptul că Inspectoratul de Poliție Județean Mureș va efectua acţiuni de control, în sfera de competență, Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureș va face verificări privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice, iar Biroul Vamal de Interior Mureș în colaborare cu ANAF Antifraudă vor urmări respectarea legilației în domeniul vânzării materialelor pirotehnice.
Hotărârea adoptată astăzi prevede și controale ale Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Mureș privind securitatea generală a produselor.
În ședința Colegiului Prefectural al Județului Mureș, prefectul județului Mureș, Ciprian Dobre, a solicitat implicarea deplină a autorităților în ceea ce privește aplicarea Ordinului Prefectului nr. 390/27.11.2023 privind organizarea acțiunilor de supraveghere a judeţului Mureş din punct de vedere al siguranţei alimentare, a respectării normelor de igienă şi sănătate publică în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2023. Instituțiile însărcinate să efectueze controalele sunt:
- Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş
- Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş
- Direcţia de Sănătate Publică Mureş
- Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş
- Garda Forestieră Judeţeană Mureş. Aestea vor urmări, în special, asigurarea siguranţei alimentare, respectarea normelor de igienă şi sănătate publică, asigurarea serviciilor specifice sărbătorilor de iarnă, transportul de mărfuri, comercializarea brazilor de Crăciun, conformitatea, etichetarea, prezentarea și publicitatea produselor, comercializarea jucăriilor și a altor produse specifice sărbătorilor de iarnă. Controalele vor viza unităţile de producţie, prelucrare, depozitare, păstrare, transport şi desfacere a produselor alimentare și nonalimentare, supermarketuri, laboratoare de cofetărie/patiserie, unitățile turistice, unitățile care organizează mese festive, pieţele agroalimentare și saloanele de înfrumusețare.
Cancelaria Prefectului
Instituția Prefectului – Județul Mureș