Rezultatele acțiunilor de verificare a instalațiilor de depozitare și comercializare a carburanților, inclusiv GPL, din Mureș

În data de 30 august 2023, prefectul județului Mureș, Ciprian Dobre, a semnat Ordinul de prefect care dispunea măsurile organizatorice pentru acțiunile de control la instalațiile de depozitare și comercializare a carburanților, inclusiv GPL, din județul Mureș. Potrivit documentului, până la data de 31 octombrie 2023, 11 instituții cu atribuții în domeniu efectuează acțiuni de control la instituţiile publice şi operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanţi, lubrifianţi şi produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat GPL de pe raza județului Mureș.

În urma centralizării rezultatelor controalelor efectuate pe raza județului Mureș în perioada 30 august – 14 septembrie, situația arată astfel:

  • 162 de operatori economici/instituții publice care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL verificate de la emiterea Ordinului de prefect;
  • 196 de persoane implicate în acțiunile de verificare, aparținând celor 11 instituții cuprinse în Ordinul de prefect;
  • 210 deficiențe și nereguli constatate, acestea vizând lipsa unor documente necesare funcționării, autorizații sau documente de funcționare expirate sau suspendate, instalații/rezervoare/recipient neconforme, instalații/rezervoare sau recipient amplasate ilegal, manipularea sau utilizarea neconformă a instalațiilor, rezervoarelor sau recipientelor de depozitare, etc);
  • 137 măsuri dispuse în urma deficiențelor constatate, dintre care:
  • 3 cazuri de suspendare a activității operatorilor economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL.
  • 119 măsuri de remediere a deficiențelor constatate
  • 15 alte măsuri dispuse;
  • 182 de sancțiuni contravenționale aplicate, dintre care 54 de amenzi în valoare totală de 268.800 lei și 128 de avertismente;
  • Până la această dată, nu au fost constatate infracțiuni și nici nu au fost înregistrate dosare penale.

Reamintim că, potrivit Ordinului de prefect semnat ca urmare a intrării în vigoare a Ordinului nr. 133/29.08.2023 semnat de viceprim-ministrul României, ministrul afacerilor interne, domnul Marian – Cătălin Predoiu, instituțiile cu rol de verificare sau sprijin ale acțiunilor de control sunt:

        Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat –Inspecţia Teritorială ISCIR Sibiu

        Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A  – CNCCIR  Punct de Lucru Târgu Mureş

        Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier  – Inspectoratul Teritorial ISCTR nr. 8

        Garda Naţională de Mediu – Serviciul Comisariatul Judeţean Mureş

        Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „HOREA” al Judeţului Mureş 

        Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş

        Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş 

        Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş

        Biroul Vamal de Interior Mureş    

        Autoritatea Rutieră Română –  Agenţia Teritorială ARR Mureş

        Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş

      Cancelaria Prefectului

Instituția Prefectului – Județul Mureș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*