Rezultate titularizare – proba scrisă- înainte de contestaţii
Rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar 2023 (înainte de contestaţii)
Ministerul Educației a publicat astăzi, 18 iulie, pe site-ul titularizare.edu.ro, rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2023 (înainte de înregistrarea contestațiilor).
- În județul Mureș, rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 47,80%;
- Din promoția curentă, 43,15 % dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte);
- Procentul notelor între 5 și 7 este de 31,53 %;
- 4 candidați au obținut nota 10 la disciplinele: Educație Socială (Gândire Critică Și Drepturile Copilului, Educație Interculturală, Educație Pentru Cetățenie Democratică; Limba Germană Modernă; Limba Și Literatura Română Și Matematică, Elemente De Pedagogie Școlară, Metodica Predării Limbii Și Literaturii Române/Comunicării În Limba Română Și Metodica Predării Matematicii/Matematicii Și Explorării Mediului În Învățământul Primar (Invățământ Primar În Limba Română); Limba Și Literatura Română, Pedagogia Preșcolară Și Metodica Desfășurării Activităților Instructiv-Educative În Grădinița De Copii.
- 279 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.
Contestaţiile se depun la sediul inspectoratului şcolar sau prin mijloace electronice în data de 18 iulie, până la ora 21:00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afişează la sediul Inspectoratului Școlar Județean Mureș şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro. în data de 26 iulie.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele de repartizare organizate de inspectoratul şcolar în zilele de 27 și 28 iulie.