Via Transilvanica – premiul „European Heritage Award”
Comisia Europeană și Organizația Europa Nostra au anunțat câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra 2023. Anul acesta, 30 de realizări remarcabile în domeniul patrimoniului din 21 de țări au fost distinse cu cea mai mare onoare a Europei în domeniu. Premiile, finanțate prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene, sunt acordate în cinci categorii: conservarea și reutilizarea adaptivă, cercetare, educație, formare și competențe, implicarea și sensibilizarea cetățenilor și campionii patrimoniului.
Printre câștigători se numără și Via Transilvanica, un traseu de drumeție de lungă distanță, care se întinde pe 1.400 de kilometri, în 20 de regiuni etnice și culturale diferite din România și aproximativ 400 de comunități, prezentând 12 situri din patrimoniul mondial UNESCO. Punând accentul pe valorile de mediu, sociale și de patrimoniu ale traseului, acesta contribuie la dezvoltarea locală durabilă, conservând și cultivând în același timp patrimoniul de-a lungul traseului său și creează o sursă de mândrie locală și internațională durabilă.
Câștigătorii vor fi sărbătoriți la Ceremonia de Decernare a Premiilor europene pentru patrimoniu, care va avea loc în 28 septembrie 2023 la Palazzo del Cinema din Veneția. În cadrul ceremoniei, vor fi anunțați laureații Marelui Premiu, dar și câștigătorul Premiului Public Choice Award, aleși dintre câștigătorii din acest an și care au dreptul să primească câte 10.000 de euro fiecare.
Ceremonia va fi un punct culminant al summit-ului Patrimoniului Cultural European 2023, organizat de Europa Nostra cu sprijinul Comisiei Europene, în perioada 27-30 septembrie. Susținătorii și entuziaștii patrimoniului sunt acum încurajați să descopere câștigătorii și să voteze online, pentru a decide cine va câștiga Premiul Public Choice 2023.
Susținătorii Via Transilvanica sunt încurajați să voteze proiectul pentru a deveni câștigător la votul publicului https://vote.europanostra.org/
Instrucțiuni vot:
- Votează în primul rînd proiectul Via Transilvanica.
- Alege și votează alte două proiecte.
- Completează datele de contact, inclusiv o adresă validă de email
- Verifică adresa de email și validează înscrierea dând click pe linkul primit. Vot finalizat!
