Singurul concurs național de călărie terapeutică pentru copii cu dizabilități

 Primul și singurul concurs național de călărie terapeutică pentru copii cu dizabilități a ajuns la cea de-a șaptea ediție. Întrecerile s-au desfășurat sâmbăta, 3 iunie, la manejul din Leorinț al Asociației Hip-Tep din Aiud. Participanții cu vârste cuprinse între 5-16 ani, însoțiți și ajutați de terapeuți, au concurat în trei probe specifice de călărie, toți fiind recompensați cu diplome și medalii. Scopul declarat al organizatorilor a fost creșterea stimei de sine a celor care au participat la concurs, astfel ca ei să devină modele pentru semenii lor.

Concursul cuprinde trei probe specifice de călărie pentru copii cu dizabilități: voltijă (gimnastică pe cal), călărie individuală pe un traseu marcat cu obstacole pe care copilul conduce singur calul, fiind supravegheat de terapeut și călărie în echipe formate din trei copii, pe un traseu combinat cu probe de îndemânare. Categoriile de vârste sunt între 5-8, 9-12 și 13-16 ani.

În acest an s-au înscris cele mai multe organizații din cadrul celor șapte ediții de până acum, fiind înregistrate 15 echipe din zece județe: Asociația Kavalkada din Galați, Asociația Social-Culturală Dedalis din Balc, Bihor, Asociația Kozmutza Flóra Egyesület din Cluj, Asociația Clubul Sportiv Ambasadorii Speranței din Timișoara, Centrul de Zi de Recuperare pentru Copilul cu Dizabilități din Vaslui, Centrul de consiliere și asistență specializată a copiilor cu tulburare de spectru autist din Vaslui, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 din Oradea, SKAI – Sprijinim, Clădim, Antrenăm din Oradea, Asociația CES – Colaborăm, Educăm, Sprijinim din Oradea, Asociația Sfântul Ladislau din Sânsimion, Harghita, Asociația Varázsló din Pănet, Mureș, Asociația DAR din Sibiu, Centrul de Echitație Curtuiuș din Maramureș, Asociația Hip-Tep din Aiud și Recuperare și agrement prin călărie din Leorinț, Alba.

„Copiii care se prezintă la acest concurs, transmit bucurie, împlinire și curaj, devenind astfel modele pentru cei care se uită sau cei care vor participa în anii următori. Sunt convinsă că în urma acestui concurs mai mulți copii vor avea o stimă de sine mai crescută,” a declarat Balogh Csilla, inițiatoarea concursului.

Cupa MOL pentru sănătatea copiilor este parte a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, organizat de Fundația Pentru Comunitate, din fondurile asigurate de Compania MOL România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*