Capodopere. De la Andreescu la Ghenie

Secția de Artă a Muzeului Județean Mureș organizează în perioada 10 mai – 30 iulie 2023  expoziția-eveniment intitulată „Capodopere. De la Andreescu la Ghenie. Colecție particulară”. Ea reunește capodopere ale marilor maeștri ai artei românești, selectate dintr-o foarte importantă colecție particulară târgumureșeană.

Pot fi admirate lucrări semnate de artiștii consacrați ai secolului al XIX-lea și de cei ce fac trecerea spre secolul XX: Ioan Andreescu, Ștefan Luchian, Nicolae Vermont, alături de lucrările  faimoșilor interbelici: Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Jean

Al. Steriadi. Artiștii transilvăneni conferă specificul spațiului intracarpatic: Simon Hollósy, Ziffer Sándor, Nagy Oszkár, Jándi Dávid, Aurel Ciupe, Ion Vlasiu, Eugen Gâscă, Hans Eder. Viguroase sunt lucrările maeștrilor creatori de școală postmodernă: Corneliu Baba și

Alexandru Ciucurencu. Se alătură contemporanii cu noile tendințe: Ion Alin Gheorghiu, Horia Bernea, Georgeta Năpăruș, Sorin Ilfoveanu, Ștefan Câlția, Mircea Suciu, Adrian Ghenie. Artiștii mureșeni asigură culoarea locală. Acestea sunt doar câteva dintre reperele periplului vizual ce oferă o scurtă dar foarte consistentă incursiune în atmosfera artistică românească modernă până în contemporaneitate. Se definesc astfel și principalele direcții de interes ale colecționarului.

Colecția din care s-a făcut selecția cuprinde aproximativ 300 de lucrări de pictură, precum și sculptură și grafică. Ea se remarcă prin varietate: artiști, tehnici și perioade de creație și prin numărul însemnat de lucrări de foarte mare valoare. Multe dintre ele au fost tranzacționate la prețuri record de piață. De asemenea, 19 lucrări sunt clasate în patrimoniul cultural național, din care 9 în categoria tezaur. O colecție valoroasă, rivalizând cu cele muzeale, evaluată la

câteva milioane de lei.

Acum, în galeriile de artă ale somptuosului Palat al Culturii din Târgu Mureș, discretul colecționar târgumureșean oferă cu generozitate publicului din orașul său posibilitatea de a admira valori artistice românești, incontestabile, care rar se pot vedea în circuitul public.

Din colecția sa au mai fost organizate patru expoziții anterioare, la importante instituții de cultură naționale și internaționale: Muzeul Național Brukenthal (2013 și 2016), Muzeul de Artă din Brașov (2014) și Centrul Cultural Român din Budapesta (2016).

Vă invităm să descoperiți o valoroasă colecție particulară a orașului care cuprinde  capodopere ale artei românești moderne și contemporane, până la finele lunii iulie, în sălile de expoziții temporare din Palatului Culturii, de marți până vineri, între orele 09.00 și 17.30, sâmbăta și duminica, între orele 09.00 și 15.30. Lunea este închis.

Prețul biletului de intrare este de 15 lei adulți, 7 lei pensionari, 3 lei elevi și studenți.

***

Capodopere. De la Andreescu la Ghenie. COLECȚIE PARTICULARĂ

Perioada de vizitare: 11 mai 2023 – 30 iulie 2023

Locație: Palatul Culturii, aripa dreaptă, etajul II

Curator: Ioan Șulea, șef Secția de Artă, Muzeul Județean Mureș

Coordonator expoziție: Cora Fodor, cercetător științific, Muzeul Județean Mureș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*