1 Mai în siguranță
În acest sfârșit de săptămâna, polițiștii mureșeni vor fi la datorie, pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și în siguranță de evenimentele și manifestările ocazionate de Ziua Internațională a Muncii.
În medie, zilnic, peste 200 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigare a criminalității economice, alături de polițiști din alte structuri, se vor afla în stradă, în dispozitive mixte de ordine și siguranță publică, precum și în proximitatea locurilor de distracție sau a zonelor de desfășurare a evenimentelor și masnifestărilor cultural- artistice.
Vor fi intensificate activităţile de patrulare şi se va acţiona pentru menţinerea ordinii publice și prevenirea evenimentelor negative, în sistem integrat, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu.
În perioada 28 aprilie – 02 mai 2023, se va acționa pentru fluidizarea traficului rutier pe arterele unde se preconizează creșteri ale valorilor de trafic, dar și în scopul preîntâpinării producerii unor accidente de circulație sau a oricăror altor evenimente negative cauzate de excesul de viteză, consumul de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive.
În acest sens, polițiștii recomandă participanților la trafic să își pregătească din timp traseul de deplasare, să evite să conducă dacă se simt obosiți, iar celor care urmează să parcurgă o distanță mai mare, li se recomandă să își ia pauzele necesare refacerii forțelor.
Amintim și de această dată persoanelor care urmează să plece de la domiciliu cu ocazie Zilei de 1 Mai, să păstreze discreție raportat la intențiile de plecare, să evite postările pe rețelele de socializare și să asigure bine ferestrele și ușile înainte de a părăsi locuința.
De asemenea, pentru ca întâlnirile, evenimentele sau manifestările cultural-artistice din preajma Zilei Internaționale a Muncii să nu aducă cu ele situații neplăcute, sfătuim mureșenii să nu răspundă provocărilor, evitând conflictele, să evite consumul de alcool în exces și să își ia măsurile necesare protejării bunurilor personale atunci când se află în locuri aglomerate.
Nu uitați ca suntem la datorie, iar dacă aveți nevoie de ajutor sau sunteți martorii unei fapte antisociale, vă puteți adresa celei mai apropiate unități de poliție sau să apelați numărul unic de urgență 112.
Polițiștii mureșeni urează tuturor cetățenilor o Zi de 1
MAI ÎN SIGURANȚĂ!
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE