Dumitrita Gliga ,,Autostrada A8, încă un pas mare înainte,,
La 16 ani de când se tot vorbeşte despre autostrada A8, a „Unirii”, azi (3 aprilie n.r.) s-a mai făcut un pas concret în sensul dorit: a fost eliberat avizul de mediu pentru lotul cel mai greu şi mai lung (159 km) al autostrăzii, cel cuprins între Miercurea Nirajului şi Vânători Neamţ. Procedurile de mediu au început în februarie anul trecut, îndată după numirea la Ministerului Transporturilor, pe postul de consilier al ministrului, a domnului Cătălin Urtoi.”Le mulțumesc celor din județele Mureș, Harghita și Neamț, șefilor de instituții care m-au suportat și m-au sprijinit pentru a avansa cu această documentație! Le mulțumesc celor din Ministerul Transporturilor și Ministerul Mediului care au înțeles cât de importantă este fiecare zi pentru a avansa cu acest proiect!”, a transmis azi dl Urtoi.
Urmează finalizarea studiului de fezabilitate pentru secțiunea montană, fără alte conditionalitati, avizarea acestuia, apoi finalizarea caietelor de sarcini şi lansarea licitaţiei de proiectare şi execuţie.
Celelalte două loturi, din capetele autostrăzii – unul fiind porțiunea Tg. Mureș – Miercurea Niraj – sunt deja în procedură de licitaţie.În ce mă priveşte, am participat la mai multe discuţii legate de A8 şi am colaborat la bunul mers al lucrurilor, atât în jud. Mureș, cât și în Harghita, dar și prin legislația adoptată în această perioadă pentru deblocarea unor situații apărute. ÎI felicit pe colegii mei de la Transporturi şi îi asigur că pot conta şi de acum înainte pe sprijinul meu.
Deputat, Dumitrița Gliga