Polițiștii mureșeni de prevenire si siguranță școlară, în dialog cu liceenii Colegiului ,,Petru Maior” Reghin
La data de 26 ianuarie a.c, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei ai Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, au continuat seria activităților informativ-preventive, pe linia consumului și traficului ilicit de droguri.
La activitățile organizate au participat peste 240 de elevi ai Colegiului ,,Petru Maior” Reghin, din clasele a XI-a și a XII-a.
Principalele teme de discuție le-au reprezentat consecințele consumului de alcool și droguri fiind evidențiate efectele negative din plan fizic și psihic pe care acestea le au, dar și consecințele penale.
La finalul activității, elevilor le-au fost puși la dispoziție și ochelarii simulatori, pentru ca aceștia să înțeleagă mai bine efectele consumului de droguri.