Cetățeni străini depistați cu ședere ilegală pe raza județului Mureș

Polițiștii de imigrări din Mureș au desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute acțiuni și controale, pe raza de competență, scopul fiind prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României. Două persoane din Sri Lanka, respectiv Republica Moldova au fost depistate în situații ilegale. Străinii au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 800 de lei, pe numele acestora fiind emise acte administrative prin care sunt obligați să părăsească țara noastră.

Polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Mureș au desfășurat în perioada 5-6 ianuarie a.c., mai multe acțiuni pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale și muncii nedeclarate a străinilor.

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat în situații ilegale o femeie de 25 de ani, din Republica Moldova și un bărbat de 55 de ani, din Sri Lanka, care nu mai îndeplineau condițiile de ședere pe teritoriul României.

Ca urmare a celor constatate, persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 800 de lei.

De asemenea, bărbatului i s-a solicitat în scris să părăsească țara noastră în termen de 3 zile, iar pe numele femeii a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*