3157 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Mureș

În primele unsprezece luni ale anului 2022, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Mureș au fost încadrate în muncă 3157 persoane, dintre care 1424 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1540 au peste 45 de ani, 425 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 238 au vârsta cuprinsă între 30 și 35 de ani,199 au vârsta cuprinsă intre 25-29 de ani (199 tineri NEET) iar 755 sunt tineri sub 25 de ani (519 tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1466 provin din mediul urban, iar 1691 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (1058), urmate de cele cu studii profesionale (732), studii gimnaziale (743).  Numărul celor cu studii primare este de 289, al celor cu școli postliceale este de 75, iar cei cu studii universitare  sunt în număr de 260.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM MUREŞ, 1109 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm faptul că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în primele unsprezece luni ale anului 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 13034 persoane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă  MUREŞ , puteți accesa www.anofm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*