Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga’’ este in finala Concursului Lider European 2022
Lider European este o competiția care își propune să dezvolte abilitățile de leadership și de vorbire în public ale elevilor de liceu, spiritul de echipă și capacitatea de a mobiliza grupuri de oameni pentru a lucra împreună în beneficiul comunității lor. Ediția concursului din acest an a reunit 387 de echipe de la licee din țară.

Zilele trecute au fost anunțați cei trei finaliști, aceștia fiind invitați la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România pe data de 28 noiembrie pentru a-și disputa locurile pe podium. Printre finaliști se numără și Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga,, din Reghin cu echipa „We All (Wellbeing Alliance)”.
,,Concursul Național Lider European, organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, este o provocare pentru tineri. În primul rând, echipa de 4 liceeni trebuie să realizeze un studiu de nevoi, iar apoi să aleagă acea problemă a comunității, care poate fi ameliorată datorită muncii lor în echipă. Tema bunăstării elevilor și profesorilor este de mare actualitate și prin organizarea Conferinței Rediscovering Bright Minds în 20 ianuarie 2023, sperăm să aducem în atenția grupului țintă bune practici din domeniile vizate, mai precis îmbunătățirea calităţii şi eficienţei educaţiei, promovarea echităţii, coeziunii sociale şi a cetăţeniei active, învăţarea pe parcursul întregii vieţi și stimularea creativităţii, inovării şi a spiritului antreprenorial. Echipa noastră We All (Wellbeing Alliance – Amira Najjar, Oana Socolean, Ciprian Căprar și Mara Dumitrache) a muncit din greu, dar cu dedicație și entuziasm, iar între timp echipa noastră s-a mărit cu o echipă de voluntari și depunem un efort incredibil pentru a asigura accesul gratuit la lucrările conferinței. Faptul că ne numărăm printre cei trei finaliști și am obținut punctajul maxim ne motivează și ne obligă să lucrăm și mai intens la realizarea proiectului. Urați-ne success pentru finala din 28 noiembrie care se va ține în București, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România.,, spun Cristina Drescan, profesor coordinator
Amira Najar, membru echipa We All din Reghin spune că ,,Principală etapă a proiectului a constat în identificarea problemelor, dar și a soluțiilor aferente acestora, ale elevilor mureșeni pentru a pune bazele proiectului. Această etapă a fost realizată prin intermediul unui chestionar la nivel județean, din care am extras cele mai stringente problematici cu care se confruntă actorii principali ai educației, elevii. Pe baza rezultatelor, am creat un proiect pe care, ulterior, l-am transformat în evenimentul ce urmează să se desfășoare în data de 20 ianuarie. Participarea în acest concurs ne va dezvolta cu siguranță abilități pe care nici nu știam că le deținem. Organizarea unui eveniment de o asemenea anvergură reprezintă o muncă imensă pentru noi, echipa de organizare. Însă, ne bucură faptul că elevii sunt deschiși spre o astfel de oportunitate. Pentru aceștia, conferința noastră reprezintă un pas spre dezvoltare atât pe plan personal, cât și pe plan profesional, legând conexiuni cu persoane de succes.,,
Finaliștii care își vor disputa locurile pe podium sunt:
- Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga” Reghin, cu echipa „We All (Wellbeing Alliance)”
- Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” Ploiești, echipa „EUTech”
- Colegiul Național ,,Spiru Haret” Tecuci, cu echipa „Be green. Think green. Act green.”
Cele cinci mențiuni revin următoarelor echipe:
- Colegiul Național ,,Alexandru Ioan Cuza” Galați, cu echipa „Hearty Leaders”
- Liceul Tehnologic ,,Lazăr Edeleanu” Năvodari, cu echipa „Fighting for Wellness”
- Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad, cu echipa „The Maria’s”
- Colegiul Național ,,Ion Luca Caragiale” București, cu echipa „Alter ego”
- Liceul de Muzică ,,Tudor Jarda” Bistrița, cu echipa „Purple Rabbits”