„Sănătoși de vrem să fim, de natură îngrijim!”

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 Reghin a fost gazda activităților desfășurate  în cadrul proiectului „Sănătoși de vrem să fim, de natură îngrijim!”. Acest proiect a fost inițiat de  Asociația „Steluțe Reghinene” și finanțat din fonduri nerambursabile de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Reghin.

Proiectul a urmărit implicarea factorilor educaționali (copii, părinți, cadre didactice, comunitate locală) în acțiuni ecologice,menite a cultiva respectul față de natură și protecția mediului, precum și adoptarea unui stil de viață sănătos, prin stabilirea echilibrului atât de necesar dintre alimentație, efort fizic și recreere.

Realitatea prezentului ne-a demonstrat, în numeroase rânduri, că acțiunile noastre, ale tuturor, influențează în mod direct, viitorul. Am abordat această problemă stringentă, dorind să formăm noi atitudini ecologice în comunitate, începând de la cele mai fragede vârste. Ne-am axat pe transmiterea unor mesaje în scopul formării pentru viitor şi crearea unui mediu şcolar prietenos, bazat pe respectul față de mediul înconjurător. De asemenea, am urmărit formarea și dezvoltarea deprinderilor specifice mișcării în aer liber, îmbinate în mod armonios cu atitudinea pozitivă față de mediu, caracterizată de flexibilitate, înţelegere și empatie pentru tot ceea ce ne înconjoară. Activitățile desfășurate au asigurat  stimularea și dezvoltarea creativității, dând noi valențe anumitor materiale reciclabile, urmărind în același timp crearea unui spațiu armonios în curtea grădiniței, care să determine o stare de bine tuturor. 

Prima activitate desfășurată în cadrul proiectului s-a intitulat ,,VIS DE COPIL!”. Activitatea a fost gândită și desfășurată sub forma unui marș ecologic, preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 4 fiind implicați activ în realizarea de medalioane, stegulețe, postere, pliante cu mesaje ecologice, desene, articole informative referitoare la problemele globale ale mediului.

Marșul ecologic, desfășurat în cartierul din apropierea grădiniței și Parcul Central al Municipiului Reghin, a avut drept scop sensibilizarea membrilor comunităţii locale și creşterea gradului de conştientizare la nivelul factorilor de decizie în vederea aplicării politicilor şi a planurilor de acţiune pentru protecţia mediului.  Micii activiști au împărțit trecătorilor pliante cu mesaje ecologice. Au vizitat apoi Primăria, unde au avut onoarea de a discuta despre importanța protecției mediului și a naturii cu edilul orașului și alți reprezentanți ai instituției.

Activitățile care au urmat s-au desfășurat în curtea grădiniței

Intitulată generic „BUCURIA VERDE!”, actiunea de plantare și ecologizare a implicat  preșcolarii, cadrele didactice, părinți voluntari și alte persoane dispuse a da o mână de ajutor în amenajarea unui spațiu educațional armonios. Am reușit astfel să amenajăm o mini grădină de legume bio, o zonă cu plante aromatice căreia ne place să îi spunem „Grădina senzorială”; au fost plantați mai mulți arbori și arbuști ornamentali, de care preșcolarii vor avea grijă în viitor.

Aceștia au nevoie de exemple de bune practici deoarece câştigă motivaţie, deschidere către cooperare, comunicare, atitudine pozitivă în faţa naturii.

Activitatea de ecologizare „NE JUCĂM ȘI RECICLĂM!”a presupus realizarea unor  ornamente de grădină din materiale reciclabile  și naturale (cauciuc, flacoane, paleți, pietre,ș.a.), precum și  realizarea unui traseu senzorial din astfel de materiale. Aspectul spațiului exterior al grădiniței a fost vizibil îmbunătățit, toți cei implicați fiind entuziasmați de rezultatele obținute.

„NATURA ȘI SPORTUL!” este o activitate îndrăgită de cei mici. Desfășurată interactiv, implicând mișcare, jocuri și concursuri, întreceri sportive, am reușit să  valorificăm întreg spațiul verde al grădiniței, folosind echipamente specifice mișcării îmbinate în mod armonios cu elemente realizate din materiale reciclabile.

Finalul proiectului a fost marcat prin activitatea „IUBIM ȘI OCROTIM NATURA!”.

 Parada costumelor create din materiale reciclabile a pus în valoare creativitatea cadrelor didactice, a copiilor și părinților. Toți s-au implicat în crearea unor obiecte vestimentare deosebite, creațiile lor fiind prezentate cu succes.

Scopul și obiectivele propuse în cadrul proiectului „Sănătoși de vrem să fim, de natură îngrijim!” au fost atinse. Am reușit să formăm o echipă compactă, puternică.

 Pe parcursul întregului proiect ne-am bucurat de sprijinul familiilor preșcolarilor, care au demonstrat interes crescut față de activitățile desfășurate. Părinții au dat dovadă de multă implicare, surprinzându-ne în cel mai plăcut mod. Atitudinea acestora a fost exemplară!

Rezultatele obținute au fost apreciate și de reprezentanții Primăriei și Consiliului Local. Dovadă stau frumoasele cuvinte adresate de către aceștia: „E o senzație plăcută atunci când vezi că piticii încă din grădiniță învață arta grădinăritului și a înfrumusețării curții. E o senzație plăcută să vezi creativitatea și entuziasmul educatorilor, a copiilor și atitudinea pozitivă a părinților.

Felicitări din inimă întregii echipe a căminului de pe strada Salcâmilor pentru ideea genială și execuția profesională!

Echipa responsabilă pentru implementarea proiectului (prof. Sütő Tünde, prof. Gliga Aurelia-Ramona, prof. Cirilescu Marinela, prof. Ciurba Ana-Maria, prof. Halați Maria, prof. Pușcaș Mihaela, prof. Földvári Adél, prof. Mare Adriana, prof. Bondor Tünde, prof. Luca Vidia Rodica) este recunoscătoare tuturor celor care au contribuit la reușita acestor acțiuni.

RESPECT și MULȚUMIRI tuturor celor care au dovedit că binele copiilor primează!

Gliga Aurelia -Ramona

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*