Ziua Europeană de luptă împotriva traficului de persoane la Lucian Blaga

Ziua Europeană de luptă împotriva traficului de persoane a fost marcată, joi, 20 octombrie de Liceul Teoretic Lucian Blaga„. Clasele a X-a au participat la o activitate de informare privind prevenirea traficului de ființe uman, în colaborare cu Centrul Regional TârguMureș a Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.

,,Liceul Teoretic Lucian Blaga este un partener constant, iar colaborarea cu cadrele didactice este de mult timp pe această tematică a traficului de persoane. Am avut foarte mulți elevi și ne-a bucurat acest lucru. Ne-a bucurat să fim în mijlocul lor, să vedem percepția lor asupra fenomenului și bineînțeles să le transmitem și sfaturi concrete în baza cazurilor, pe care noi le avem în evidență. Împreună să indentificăm niște soluții ca ei să fie feriți de această infracțiune. Au interacționat foarte frumos, au primit cu bine aceste filmulețe ale noastre și cred ca i-a ajutat să înțeleagă mult mai bine acest fenomen și cum se poate petrece atât în viața reală, cât și în viața virtuală pe care o accesează foarte des. Aflăm multe de la ei, iar ei învață multe de la noi. Noi ne vom adapta activitățile și informațiile noastre și în funcție de nevoile pe care ei le au” a precizat Comisar șef de poliție Zaharia Cristina Gabriela, coordonatorul centrului regional Târgu-Mureș a Agenției Naționale Împotriva traficului de persoane.

Elevii au fost receptivi la subiectul abordat. ,,Activitatea de azi m-a învățat că încrederea se câștigă, nu se dăruiește și că unii oameni nu sunt ceea ce par a fi. M- am simțit bine văzând persoane care se implică în educația și siguranța noastră. Sper ca pe viitor să aibă loc mai multe activități asemănătoare cu cea de azi pentru a preveni traficul de persoane și nu numai” a declarat eleva Friciu Geta din clasa X C.

,,Activitatea de astăzi ne-a oferit prilejul să ne focusăm încă o dată atenția asupra unei probleme grave a societății umane: traficul de ființe umane. Adolescența este perioada provocărilor multiple, provocări care pun la încercare: influențabilitatea, sensibilitatea, curiozitatea. Acțiunea de prevenire și oferirea de alternative pozitive la nivel acțional și comportamental duc la o dezvoltare mai armonioasă a personalității și implicit la o siguranță și stimă de sine mai ridicate și astfel provocările nocive își mai pierd din importanță. Feed-back-ul din partea elevilor a fost pozitivă, exprimându-și dorința de participare și la alte activități pe viitor” a precizat profesor consilier școlar, Böjte Kinga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*