Tabăra de vară Curcubeu își propune să aducă din nou conexiunea dintre copii

Tabăra de vară Curcubeu  desfășurată la Filpișu Mare oferă copiilor posibilitatea de a se desprinde preț de câteva zile de ecrane, de a trăi experiențe de neuitat și de a lega prietenii.  Tabăra este organizată decadrele didactice Irina Hărșan și Loredana Teodora Stoica de la Școala Gimnazială ,,Florea Bogdan”, care și-au dorit să ofere copiilor experiențe de neuitat.

Din dorința de a afla mai multe despre desfășurarea primei ediții a taberei am purtat o discuție cu Irina Hărșan, unul dintre organizatorii taberei.

Rep.: De unde această inițiativă pentru a organiza o tabără și cine sunt cei implicați?

Irina Hărșan: Această inițiativă o aveam în gând de ceva vreme și voiam să o pun în aplicare încă de anul trecut, dar aveam alte proiecte pe atunci și nu am reușit. Dat fiind faptul că și eu am doi copilași, mi-am dorit foarte mult să organizez tabără de vară, atât pentru ei, cât și pentru alți copii. Anul acesta, la o discuție cu colega și prietena mea Loredana Stoica, am ajuns la concluzia că acest proiect este realizabil și ne-am potrivit foarte bine în idei, așa că ne-am apucat de treabă.

Rep.: Cui se adresează?

I.H.:  Tabăra noastră se adresează tuturor copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani. În cadrul acestei tabere activitățile sunt diverse, pentru toate tipurile și vârstele de copii.

Rep.: Ce presupune organizarea unei astfel de tabere? Cu siguranță în spate stau o mie de responsabilități!

I.H.: Organizarea unei astfel de tabere presupune cu siguranță foarte multă muncă și mai ales responsabilitate din partea noastră, a organizatorilor: de la alegerea locației potrivite, la mâncarea pe care trebuie să o asigurăm copiilor, activitățile zilnice desfășurate în cadrul taberei, ieșirile spre diferite locuri de vizitat, supravegherea lor non-stop și multe, multe altele. Este într-adevăr  o muncă pe care dacă nu o faci cu plăcere și dedicație, probabilitatea de a omite anumite aspecte importante este una foarte mare. În concluzie, trebuie gândite toate lucrurile care urmează să se întâmple în cel mai mic detaliu.

Rep.: Prima săpămână de tabără s-a terminat. Cum a fost? Din imagini s-a putut vedea că activitățile au fost diverse. La ce au luat parte copii?

I.H.: Da, așa este. Prima săptămână de tabără s-a încheiat cu succes și fără evenimente. A fost o săptămână memorabilă, cu foarte multe activități, atât pentru copii cât și pentru noi cadrele didactice organizatoare și voluntarele. Da, ați citit bine, am avut și două fete voluntare, de la Liceul „Lucian Blaga” din Reghin). Copiii au trăit o experiență unică, au avut parte de foarte multe activități după cum se poate vedea și în pozele de pe pagina noastră de Facebook Tabăra de vară Curcubeu și anume: o zi la piscină, călărie în natură asistați de instructorii de la Art Equest, excursie la parcul de aventura Peppermint Park, ateliere de pictură, lecții de limba engleză, dans, vizite la sere legume-fructe, fabrica de lactate, ferma de animale, fabrica de viori, proiecție de film în aer liber cu foc de tabără, o noapte în cort, tenis de masă, fotbal, teatru, badminton și multe altele.

Rep.: Cum arată o zi de tabără?

I.H.: Dimineața la ora 8:00 se dă trezirea, apoi copiii învață să-și facă patul și merg la baie după care se îmbracă potrivit atât pentru vremea de afară cât și pentru activitatea din acea zi. Urmează partea de activitate fizică și anume încălzirea de dimineață, după care se servește micul dejun. La micul dejun, copiii învață să așeze ei farfuriile, șervețelele și tacâmurile, iar la sfârșit fiecare își duce farfuria  în locul special amenajat.  În continuare se desfășoară activitatea propriu zisă din ziua respectivă, iar în jurul orei 14:00 se servește masa de amiază ( supă+felul doi), apoi se continuă cu diferite jocuri în aer liber. Între  orele 18:00- 19:00 copiilor le este permis accesul la telefonul mobil pentru a vorbi acasă cu părinții. De specificat e faptul că nu am avut acces la televizor.

După această oră, copiii, fie vizionează un film în aer liber, fie asistă la foc de tabără până la ora 20 când aceștia servesc ultima masă din zi și anume cina. Urmează discuții în cerc restrâns despre ziua respectivă (ce ne-a plăcut, ce am fi făcut altfel, ce a fost mai interesant etc.) după care ne pregătim de culcare, deoarece la ora 22:00 se dă stingerea.

Cam așa arată o zi din tabăra noastră.

Rep.: Care au fost reacțiile după prima săptămână? Atât din partea voastră ca organizatori, cât și din partea copiilor?

I.H.: Sigur că reacțiile au fost unele surprinzător de bune atât din partea noastră cât și din partea copiilor. Acestora  nu le-a venit să creadă câte activități am reușit să facem împreună în doar 5 zile. Ei au descoperit lucruri și locuri noi, de altfel foarte interesante pentru ei, dar în același timp s-au descoperit și pe ei înșiși.

Rep.: Cum au reacționat copiii mai ales în prima zi/prima noapte de tabără? Au simțit dorul de casă, de părinți? Cum reușesc cei mici să gestioneze aceste emoții, desprinderea de părinți?

I.H.: Prima zi, a fost o zi de acomodare, de cunoaștere a locului și a celorlalți copii, deoarece ei nu se cunoșteau între ei. Noaptea care a urmat a fost una liniștită pot spune, copiii simțindu-se încă curioși unii de ceilalți. Dorul de casă l-au simțit cu siguranță, dar plăcerea de a fi împreună și de a socializa unii cu alții cred că a fost mult peste acest dor și nu a lăsat să se vadă acest lucru. Spre surprinderea noastră, cei mici s-au detașat foarte bine de părinți, iar faptul că au dormit în camere cu cei mai mari i-a ajutat să treacă ușor peste aceste momente, au înțeles că aici suntem ca și o familie și ne sprijinim unii pe alții indiferent de vârstă, iar acest lucru i-a făcut să se simtă oarecum în centrul atenției, nemaifiind concentrați pe cei de acasă. Tind să cred că teama desprinderii unii de alții nu este a celor mici, ci mai degrabă a adulților.

Rep.: Dacă ar fi să vorbim despre beneficiile unei astfel de tabere, care ar fi acestea? Având în vedere că îi scoateți pe copii din bula lor timp de câteva zile.

I.H.: Având în vedere vremurile pe care le trăim și mai ales anii de pandemie care au trecut peste noi toți, această tabără este una foarte benefică atât pentru copii, cât și pentru părinți. Știm cu toții că în ultima perioadă, socializarea a lipsit din viețile noastre și ne-am refugiat în casă, pe tablete, la tv sau pe telefoanele mobile, lucru deloc îmbucurător. Tabăra noastră își propune să aducă din nou conexiunea dintre copii, aceștia să poată să socializeze, să conviețuiască pe o perioadă scurtă de timp cu un grup de copii care nu se cunosc între ei, dar care la final ajung să fie prieteni chiar, să-și  poată exprima liber punctul de vedere și cel mai important lucru, pot spune eu, este să creștem copilul de azi pentru adultul de mâine.

Rep.: Care au fost activitățile preferate de copii?

I.H.:  Activitățile preferate de copii au fost cu siguranță cele pe care le-am desfășurat în aer liber. Aventura de la Peppermint Park a fost una dintre cele mai îndrăgite activități ale copiilor și memorabilă, la fel ca și călăritul în natură. Dintre activitățile în aer liber îndrăgite de copii și la care au luat parte aceștia aș aminti și câteva activități din vremea mea și anume: rațele și vânătorii, baba oarba, vânătoare de comori, șotron, sticluța cu otravă, 1,2,3 la perete stai, v-ați ascunselea, țară, țară vrem ostași!, remorcher de război și multe altele.

În final, aș dori să adaug faptul că atât eu, cât și colega mea ne declarăm foarte mulțumite de toate activitățile întreprinse în cadrul taberei noastre, dar  și de copii și considerăm că ne-am atins toate obiectivele pe care ni le-am propus la început de drum. Pe viitor așteptăm și alți copilași să ni se alăture în aventura noastră din Tabăra de vară Curcubeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*