
Mara Joarză va studia în anul școlar 2022 – 2023, în America
Mara Joarză ,, Vreau să am parte de cât mai multe experiențe, care să mă ajute să mă dezvolt”

În luna august, Mara Joarză, elevă la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Reghin va pleca peste mări și țări, tocmai în America, unde va studia în clasa a XI-a, în anul școlar 2022 – 2023. Aceasta se numără printre cei câțiva elevi români, care au fost selectați pentru o bursă FLEX, astfel încât va locui timp de zece luni la o familie de americani și va studia la un liceu american.
Rep.: De unde dorința de a fi parte a programului FLEX?
Mara Joarză: Nu-mi mai amintesc de unde a început această dorință, dar în clasa a IX-a am văzut un reportaj despre acest program FLEX și am zis că ar fi o experiență foarte frumoasă. În acel moment nu îmi dădeam seama ce înseamnă să petreci 10 luni în America și ce înseamnă această experiență.
Am fost dornică să experimentez și cumva dorința asta de a experimenta și de a ieși din zona mea de confort, de a învăța mai multe lucruri despre lumea exterioară, de aici pot spune că a pornit.
Rep.: De la dorință până la faptă ai avut de trecut câteva teste.
M.J.: Testul inițial a început în luna octombrie a anului trecut unde am avut patru mari etape, care au constat în diferite interviuri, eseuri, limba engleză. A fost un parcurs destul de lung, am avut multe probe, dar cumva timpul a trecut destul de repede și s-au adunat mai multe emoții, care au ajuns să se canalizeze și oarecum a fost un an benefic pentru mine din toate punctele de vedere.
Rep.: Care a fost reacția ta în momentul în care ai aflat că ai fost acceptată?
M.J.: Eram pe drum spre un alt proiect și țin minte că doamna Ramona, coordonatorul FLEX m-a sunat și m-a anunțat că am intrat la FLEX. Pe moment nu am putut să zic nimic, mai eram cu cineva în mașină și chiar m-au întrebat când o să îmi aflu rezultatele. Atât de șocată eram încât nu puteam spune absolut nimic. Mă gândeam cum plec, nu știam cui să spun, cui să nu spun. A fost un moment foarte emoționant.
Rep.: Poate puțină panică?
M.J.: Nu a fost panică pentru că pe parcursul anului s-au adunat foarte multe emoții și m-am gândit foarte bine la această decizie. Și-atunci, în momentul în care am aflat rezultatul, eram pregătită pentru că am rămas tot mai puțini copii și-atunci m-am gândit și la această variantă. Am fost foarte încântată.
Rep.: Când urmează să pleci?
M.J.: În luna august vor fi două zboruri, dar încă nu știu exact în care voi fi și eu. Până atunci mai am de făcut anumite pregătiri.
Rep.: La ce te aștepți de la aceste 10 luni petrecute în America?
M.J.: Nu mi-am impus nimic, nu am niciun gând în legătură cu ce vreau să fie. Vreau doar să fie un an frumos, știu că nu va fi ușor, dar nici nu trebuie. Vreau doar să am parte de cât mai multe experiențe care să mă ajute pe mine să mă dezvolt și să învăț cât mai multe lucruri despre tot ce mă înconjoară pentru că este foarte ușor să îți duci toată viața într-un singur loc, cu aceleași tradiții, aceleași obiceiuri. Așa că aș vrea să văd cum e în altă parte a lumii, cu alte tradiții, înconjurată de oameni care au total altă mentalitate.
Rep.: Știu că încă e devreme, dar te-ai gândit ce vei face după terminarea liceului?
M.J.: Nu m-am gândit deocamdată. Am avut mai multe opțiuni și oarecum clasa a XI-a ar fi trebuit să reprezinte un an în care să mă decid și să fiu sigură de ceea ce vreau să fac. Dar cred că odată cu plecarea în America voi avea puțin mai mult timp să mă gândesc la asta și să îmi dau seama ce îmi place cu adevărat. Acolo va trebui să îmi aleg și materiile pe care le voi face.
Cristina Drescan ,,Mara este ambițioasă, un bun lider și organizator”

Profesor de limba engleză și dirigintele Marei, Cristina Drescan, are doar cuvinte de laudă la adresa elevei.
Rep.: Cum e Mara ca elev?
C.D.: E o întrebare cu un răspuns foarte complex. Ca toți elevii, Mara a venit la noi la liceu cu speranțe mari, dar ea a dovedit tot timpul că poate mai mult, mai mult decât crede ea că poate. Mie îmi place foarte mult de ea și știu că o să îmi lipsească foarte mult. Pe lângă faptul că învață foarte bine și este dedicată în tot ceea ce face este și ambițioasă, dar este și un bun lider, organizator, un om foarte deschis și foarte cinstit. Ceea ce este destul de rar în zilele noastre, de a-ți asuma atât greșelile, să știi că viitorul depinde de tine de la o vârstă fragedă. La vârsta asta, majoritatea elevilor nu știu ce vor, ea este foarte hotărâtă și face tot posibilul să își atingă scopurile.
Rep.: Cum credeți că se va descurca acolo și cu ce bagaj de amintiri și experiențe se va întoarce acasă?
C.D.: Nu-mi dau seama, dar cu siguranță se va descurca minunat. Chiar în scrisoarea de recomandare pe care a trebuit să o dau am spus că de multe ori ni se cer astfel de scrisori, dar foarte rar pot să spun așa din inimă, fără ezitări că ar fi o pierdere pentru ei să nu o accepte. Eu știu că atunci când pleci în necunoscut, necunoscutul îți oferă foarte multe oportunități. Poți să dai și de greu, dar toate aceste lucruri te ajută apoi foarte mult în viață.
Rep.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră, ca profesor, ca un elev să meargă peste hotare și să câștige această bursă?
C.D.: Aceste burse FLEX există de 30 de ani, dar doar din 2015, dacă îmi amintesc bine, există și în România. Din aproximativ 1000 de elevi pe an, se aleg între 25 și 35 de elevi din România. Vin din toată lumea, este o comunitate foarte deschisă, foarte variată. Pentru noi, ca profesori, orice ieșire cu elevii în străinătate este o ocazie mare fiindcă din cărți înveți ceva, dar atunci când ești la fața locului și vezi cum se desfășoară lucrurile, deja ai o altă viziune și perspectivă.
Rep.: Putem spune că experiența ei va fi oarecum un imbold pentru alți elevi?
C.D.: Sunt sigură de acest lucru. Gândiți-vă că eu de regulă când aflu de o bursă pun pe grupurile elevilor. Unii nici nu se uite considerând că oricum nu au nicio șansă. Eu sper că o să fie mai mulți interesați…. Măcar să încerce pentru că asemeni sportivilor, nu e important să câștigi fiecare cursă, important e să participi pentru că din fiecare cursă înveți ceva. La fel și din aceste burse.
Ce sunt bursele FLEX:
Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, iar acum se află în cel de-al 30-lea an de existență. În tot acest timp a oferit burse pentru peste 29.000 de liceeni din Europa, Eurasia și Asia Centrală. Programul presupune un an întreg de schimb de experiență pentru tinerii liceeni, în Statele Unite ale Americii. Obiectivul programului este să promoveze înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și țările din regiune, pentru ca liceenii să învețe mai multe despre SUA și să le prezinte americanilor țările lor de origine. Fiecare bursier va locui timp de un an de zile ca membru al unei familii americane și va studia într-un liceu american. Familiile gazdă sunt selectate de către program, bursierii neputând interveni asupra acestei selecții, neputând alege familia gazdă sau orașul în care vor locui.