Duminică suntem așteptați la Târgul Fetelor de la Gurghiu

Pregătirile pentru Târgul Fetelor de la Gurghiu sunt pe ultima sută de metri. După doi ani de pauză, acest obicei cu tradiție în comună revine, în rândul gurghienilor, în acest sfârșit de săptămână, duminică 26 iunie de la ora 11.00. Un eveniment, care este așteptat cu nerăbdare de localnici și nu numai având ca loc de desfășurare binecunoscutul platou Mocear.

Târgul Fetelor de la Gurghiu este ,,un bun prilej de întâlnire, de legat prietenii, apropiere și chiar iubire, în care perechile fac o paradă a portului popular, a frumuseții și a dragostei.”

Târgul debutează încă de sâmbăta seara când are loc un obicei, pe care administrația locală a reușit să-l scoată la lumină și-anume strigatul fetelor peste sat de la ora 20.00, în localitatea Cașva.

,,Este un târg mult așteptat nu doar de mine, ca primar, ci și de întreaga comunitate din Gurghiu. Este un târg de amploare, unde participă până în 10 mii de oameni dacă timpul este frumos. Prognoza se pare că ține cu noi și va fi o zi cu soare așa cum trebuie să fie pentru fetele și băieții care își caută perechea în acest târg. Din câte cunosc este cel mai vechi târg din împrejurimi. În 2004 când am preluat funcția de primar m-am interesat la bătrânii satului, care mi-au spus că ei îl știu de mult și că are peste o sută de ani.,, spune Laurențiu Dumitru Boar, primarul comunei Gurghiu.

Potrivit primarului „târgul a fost început de prințul Rudolf în curtea castelului Bornemisza din Gurghiu după care a luat amploare desfășurându-se și în centrul Gurghiului și spre localitatea Cașva, la Podul Gurghiului. Crescând, de la an la an spațiul nu a mai fost suficient și iată că astăzi ne aflăm pe acest platou, Mocear, pe o suprafață de 7 hectare. Așteptăm cât mai multă lume, de pe Valea Gurghiului, din împrejurimi să vină și să se simtă bine, în prezența ansamblurilor, să vadă tradițiile și obiceiurile de pe Valea Gurghiului. Băieții să nu uite să le cumpere fetelor turtă dulce și să le dea pe hintă. Avem un obicei specific, Nunta, Mireasa este din Orșova, iar mirele din Cașva. Târgul începe de fapt sâmbăta seara, cu strigatul fetelor în localitatea Cașva unde băieții critică ori laudă fetele din localitate. A doua zi sunt discuții. Așa e obiceiul, așa  e portul. Mă bucur mult că am reușit să reînviu și acest obicei al strigatului de pe cele două dealuri.,,

Și în acest an, cuplurile din comuna Gurghiu, care împlinesc 50 de ani de căsnicie vor fi premiate de administrația locală, până în acest moment fiind 13 cupluri, care se vor bucura de această frumoasă aniversare.

foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*