Noutăți la Târgul Producătorilor din Reghin
În acest sfârșit de săptămână, mai precis în perioada 22 – 24 aprilie, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, are loc o nouă ediție a Târgului Producătorilor Locali, ce se va desfășura în Piațeta Libertății din Reghin.
Pictură pentru copii și ateliere de confecționat săculeți cu lavandă
Cumpărătorii care vor ajunge la această ediție vor avea parte și de noutăți și chiar activități pentru cei mici. ,,Ediția din aprilie a Târgului Producătorilor Locali de la Reghin va fi una interactivă. Cei care vor veni să achiziționeze de la producătorii locali vor putea interacționa cu unii dintre aceștia în cadrul unor ateliere creative de confecționat săculeți cu lavandă, realizare tatuaje temporare cu Henna, iar cei mici vor putea picta și colora forme de ouă. Un element inedit în peisajul târgului va fi un panou pictat la care participanții își vor putea face fotografii” spun reprezentanții Centrului de Informare și Promovare Turistică din Reghin.
Vor expune de această dată și producători noi, despre care organizatorii spun că aceștia ,,vor aduce la Reghin haine tradiționale secuiești și obiecte decorative croșetate cu tematică pascală. Bineînțeles nu vor lipsi produsele deliciose cu care reghinenii și-au răsfățat papilele gustative și la celelalte ediții ale târgului, și anume ciocolata artizanală, brânzeturile maturate de la Glăjărie, miere de la Acățari, siropurile, dulcețurile și vinurile premiate de la Sănișor, sucuri naturale din fructe și legume, zacuscă, murături și plante pentru ceai de la Târgu-Mureș, kürtőskalács, dar și produse din lavandă, bijuterii și accesorii realizate din pastă polimerică, decorațiuni realizate prin tehnici diverse: pictură, macrame, prelucrare cu laser și multe altele”.
Panou cu aripi pentru fotografii
Prezentă la multe ediții, Fekete Ferenczi Blanka aduce în fața publicului un stand mereu colorat, iar lucrările ei atrag privirile trecătorilor. ,,Noi mereu încercăm să avem un stand cât mai colorat, cât mai vesel, pozitiv și unic. Și de data asta vom aduce genți/poșete, portofele, borsete pictate manual cu diferite ilustrații și motive florale. Geci de blugi, tricouri pictate, tablouri pictate și decorate cu flori. Decorațiuni deosebite din lemn reciclat natur și pictate. Și nu uităm de picturile/tatuajele temporare Henna, care sunt tare îndrăgite mai ales de tineri. Tatuajele henna sunt realizate cu o pastă naturală de henna, pudra este preparată după rețeta tradițională indiană cu uleiuri esențiale pure. Ingrediente 100% naturale. Culoarea intensă maro rezistă aproximativ 10 zile pe piele” spune Blanka.
Blanka aduce cu ea o idee nouă pentru reghineni, un panou pictat manual unde cei care vor ajunge la târg își vor putea face fotografii, despre care Blanka spune că ,,se vor putea face fotografii în fața panoului, care sunt în trend atât pe rețelele sociale cât și în viața reală. Am decis să pictez două aripi mari, multicolor. În primul rând pentru că îmi doream tare mult să realizez o pictură de o dimensiune mare și în al doilea rând, tare aș vrea să devină o atracție a târgului nostru drag. De ce tocmai aripi? Pentru mine aripile înseamnă libertate. Culorile sunt lumea noastră: zilele, nopțile, oamenii, obiectele, natura” adaugă Blanka.