La Terre – Brand de cosmetice naturale din Reghin

Anca Pop ,,Misiunea mea ca farmacist și specialist în dermofarmacie este să ajut oamenii să își clădească o relație bună cu pielea lor și cu ritualul de îngrijire a acesteia”

Anca Pop este de profesie farmacistă, a terminat Universitatea de Medicină și Farmacie în 2014 și de curând Masterul de cosmetologie și dermofarmacie din cadrul aceleiași Facultăți.  E soție și mama unei fetițe minunate de 5 anișori. Anca este fondatoarea La Terre®  Cosmetics, o pasiune despre care spune că o poate lăsa mai departe fiicei sale.

Rep.: Ai terminat Facultatea de Medicină, iar apoi ai urmat Masterul de Cosmetologie și dermofarmacie din cadrul UMFST TârguMureș. Cum, de ce te-ai îndreptat spre acest domeniu?

A.P.: Am văzut întotdeauna farmacistul ca un expert al medicamentului, cu o  responsabilitate mare și multă dedicare profesiei. Unii spun că îți trebuie vocație, alții spun că e interes… Eu recunosc că atunci când trebuia să fac această alegere aveam puține cunoștințe pentru această profesie. Când intram într-o farmacie eram atât de încântată de multitudinea de cutii cu medicamente și cum doamna farmacistă le știa pe toate. Mi se părea fascinant. Îmi aduc aminte cum îmi plăcea și mirosul când intram acolo, de parcă aș mai fi stat să întreb câteva lucruri doar să îl mai simt. Și dacă stau bine să mă gândesc,  știam doar că este o Facultate grea, dar după 5 ani de studiu intens voi fi și eu în locul acelei doamne și voi ști în profunzime toate detaliile despre medicamente, toate locurile lor și efectele pe care acestea le au asupra organismului uman cât și interacțiunile medicamentoase dintre ele. Și așa a și fost. Pot să spun că am ales cu inima. Exact asta am simțit că mi se potrivește și mă vedeam deja la sfârșitul celor 5 ani.

Rep.: După terminarea facultății ai început munca într-o farmacie! Din câte am înțeles, ai renunțat la farmacie pentru a urma un vis! A fost grea această decizie?

A.P.: Odată cu La Terre® Cosmetics am renunţat la conceptul unui job de la 8:00 la 16:00. Mi-am dorit un program flexibil, care să îmi permită să fac ceea ce îmi place, în condiţiile mele. A fost o decizie pe care am simțit-o și gândit-o pe termen lung. Un business propriu înseamnă mai multă muncă şi mai multă responsabilitate, dar în acelaşi timp îmi permite să îmi organizez timpul în aşa fel încât să fiu aproape de familia mea, şi să îi fiu alături micuţei mele de 5 ani în toate momentele importante din copilăria ei. Și în continuare îmi exercit profesia de farmacist doar că pe partea de producție, în propriul laborator.

Rep.: Recent ai lansat propriul brand de produse cosmetice La Terre Cosmetics! De la idee până  la lansarea brandului a fost cu siguranță un drum lung. Povestește-mi, te rog, despre asta. Din momentul în care a fost ,,sădită sămânța” până când aceasta a rodit.

A.P.: Au fost 2 ani în care am muncit mult, ani în care am pus suflet, creativitate și știință în tot ceea ce am făcut, pentru ca produsele să capete valoarea și calitatea pe care mi-am dorit-o. Sunt produse menite să schimbe viețile femeilor, produse pe care am toată încrederea să te invit să le încerci, prin simplul fapt că știu că te vor face să te simți mai bine în pielea ta și vei fi încântată de ceea ce vei vedea în oglindă. Iată că a venit în sfârșit momentul în care suntem pregătiți să cucerim lumea.

Obstacolele, mai mici sau mai mari, fac parte din călătorie. Faptul că dezvoltarea proiectului s-a suprapus cu această situaţie globală neobişnuită a fost una din provocări. De asemenea, procurarea ingredientelor mai deosebite a necesitat multă muncă de cercetare şi informare, dar am luat etapele proiectului pe rând, fiecare a primit importanţa cuvenită, fără grabă, ca în Ardeal.

Rep.: Dezvoltarea proiectului s-a suprapus cu apariția pandemiei. Cu siguranță a fost o provocare…

A.P.: În ultimii doi ani am fost nevoiți cu toții să învățăm să așteptăm, să avem răbdare și să lăsăm lucrurile să se întâmple la timpul lor. Am profitat de timp pentru a cântări fiecare decizie de două sau mai multe ori, ne-am dat voie să ne răzgândim uneori, să o luăm de la capăt, și până la urmă să scoatem ce e mai bun din noi. De multe ori a fost frustrant. Vedeam finalizarea unui proiect, și la fel ca linia orizontului, pe măsură ce ne apropiam, momentul mult așteptat se îndepărta și mai tare. Tocmai de aceea, rezultatele sunt cu atât mai satisfăcătoare.

Rep.: La fel ca în orice meserie e nevoie, pe lângă pasiune, de foarte multă muncă. La Terre unde-și găsește inspirația?

A.P.: Așa cum spune și numele, La Terre își găsește inspirația în natură. Am dorit să aduc în aceaste produse ingrediente naturale, despre care am aflat că sunt adevărate comori pentru piele. Întreaga gamă este construită în jurul acestor ingrediente – Pulbere de safir, extract de albăstrele, celule stem echinaceea, celule stem floare de colț, extract de caviar, polipeptide, unt de cacao și unt de shea, extract de acerola, ulei din nuci de macadamia, ulei din sâmburi de struguri și de migdale dulci…Sunt doar câteva dintre comorile naturii, care fac miracole pentru piele atunci când sunt tratate cu respectul cuvenit. Nu conțin siliconi, parabeni sau sulfați și nu sunt testate pe animale.

Rep.: Cu ce se deosebesc cosmeticele tale față de altele?

A.P.: Pe lângă faptul că ele conțin numai ingrediente naturale, mai avem un mic secret, care ne deosebește de alte produse. Atunci când am început să dezvoltăm gama La Terre, nu ne-am impus nicio limită de buget, de timp sau privind ingredientele. Am dorit să încercăm să dăm ce e mai bun, urmând să stabilim ulterior cum vom monetiza conceptul. Și asta este exact invers față de ce se întâmplă în marile companii de cosmetice unde tehnologilor le este dat un buget și trebuie să se încadreze cu un produs în acel buget. Cred ca asta ne face deosebiți.

Rep.: Ajutorul, sprijinul în toată această perioadă de unde a venit? Presupun că nu reușești să faci față singură la tot? Există o echipă în spate?

A.P.: Am beneficiat de sprijinul unui tehnolog cu foarte multă experiență în companii importante din România, care m-a susținut pe tot parcursul proiectului tehnologic. Pentru partea de imagine am lucrat cu un consultant în branding de produse. Bineînțeles, am beneficiat și de sprijinul familiei mele, care a înțeles că mai am “un copil” de crescut și trebuie să îi acord o parte din atenția mea.

Rep.: Ce așteptări ai de la acest proiect?

A.P.: Sper că La Terre este doar începutul poveștii mele în lumea cosmetologiei. Am idei pentru încă o mie de ani și abia aștept să încep să le pun în practică. Sper ca prin acest proiect să fac mai popular conceptul de cosmetice naturale, dar realizate la standarde tehnice și de calitate, care pot concura cu orice brand internațional.

Rep.: Dacă ar fi să oferi cititorilor câteva sfaturi pentru îngrijirea tenului, care ar fi acestea? Apropo… Ar trebui să aibă acasă fiecare femeie o Biblie a îngrijirii tenului?

A.P.: Cel mai important este să descoperim câteva produse cu care pielea noastră se înțelege bine și să le folosim cu regularitate. O rutină corectă de îngrijire a pielii nu aduce rezultate peste noapte, dar dacă o urmăm cu sfințenie, tenul nostru ne va mulțumi în viitor.

Rep.: Să vorbim și despre produse lansate. Ce oferă brandul La Terre? Este vorba despre o gamă de lux?

A.P.: Spuneam la început că nu ne-am impus limite de buget când am creat gama La Terre, dar cu toate acestea prețul produselor nu se încadrează neapărat în categoria „de lux”. Ne place însă să credem că, calitatea este aceeași cu a produselor de top și sunt convinsă că experiența utilizării produselor noastre este una de lux.

Gama La Terre cuprinde în momentul de față 5 produse – un ser, o crema pentru ochi, o cremă hidratantă și două creme antirid. Aș putea să scriu cărți despre fiecare din ele, dar toate informațiile sunt disponibile pe site-ul nostru așa că o să vă las plăcerea de a le descoperi acolo: www.laterre.ro

Rep.: Unde sunt create acestea? Ai un laborator?

A.P.: Produsele sunt create în primul rând în imaginația mea. Ca să trecem de la faza de idee la produsul în sine, m-am folosit de laboratorul și linia de producție pe care le-am amenajat la Reghin, prin renovarea și amenajarea completă a unui spațiu din centrul orașului.

Rep.: Putem spune că ai dărâmat un așa-zis mit, cum că într-un oraș mic, precum Reghinul visele nu pot deveni realitate!

A.P.: Nu cred că visele au neapărat legătură cu domiciliul. Nu am considerat niciodată o piedică fapul că adresa businessului nostru e la Reghin, și suntem chiar mândri că suntem ardeleni. Sperăm ca frumusețea naturii și a oamenilor de aici să se regăsească în produsele La Terre.

Rep.: Cui se adresează produsele?

A.P.: Prima noastră gamă de produse se adreseaza doamnelor și domnișoarelor, dar vă mărturisesc că avem deja câțiva fani și în rândul domnilor. Produsele se potrivesc atât doamnelor care doresc să adopte o rutină de îngrijire la o vârstă fragedă (lucru pe care îl și recomandăm), cât și tenurilor mai mature – gama conține două creme antirid. Iar în următoarea gamă, voi avea o rutină completă (demachiant, toner, ser facial, crema de zi cu SPF, cremă de noapte).

Rep.: Cât timp durează crearea unui produs cosmetic? De la idee până la prezentarea lui în fața publicului. Care e practic drumul până ajunge o cremă, de exemplu, pe fața doamnelor?

A.P.: Așa cum spuneam, gama La Terre a durat aproape doi ani – pentru că a fost prima experiență și pentru că am întâlnit și câteva piedici în contextul pandemiei. E greu de determinat un termen exact, și nu aș vrea să pic în capcana grăbirii unui produs pe piață. Nouă în Ardeal ne plac lucrurile făcute la timpul lor, așa că acordăm fiecărui produs atenția necesară ca să ne asigurăm că la final vom avea versiunea cea mai bună a sa.

Rep.: Ce îți dorești de la aceste produse? Ce ar trebui să știe cei care încă nu le-au folosit despre ele?

A.P.: Cei care încă nu au încercat produsele La Terre ar trebui să știe că nu ni le-am imaginat ca pe niște simple… creme. Ne-am imaginat o întreagă experiență de răsfăț pentru piele, iar ingredientele, completate de textură și parfum sunt în așa fel gândite încât să facă fiecare femeie să se simtă specială și frumoasă. Pentru că da, cosmeticele ajută pielea să arate mai bine, dar frumusețea adevărată radiază din interior – o femeie va fi întotdeauna mai frumoasă atunci când se simte bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*