Misiune dificilă a medicilor din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş pentru salvarea mâinii unui copil de 1,7 ani
O echipă mixtă de medici din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – chirurgie plastică, chirurgie pediatrică şi ATI pediatrie – coordonată de Dr. Dorin Dorobanţu, şeful Compartimentului Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, au încercat păstrarea segmentelor cvasiamputate – degetele 1,2 şi 5 – de la mâna dreaptă a unui copil de 1,7 luni.
Copilul a fost sedat şi transportat la UPU SMURD cu elicopterul, din zona Zau de Câmpie, în data de 14 februarie 2022, în jurul orei 14.20, acesta având mâna dreaptă prinsă într-o maşină de tocat.
În cadrul UPU SMURD, echipa medicală, coordonată de Dr. Bogdan VANGHELIE, a efectuat extragerea mâinii din aparat.
Ulterior, copilul a fost supus unei intervenţii chirurgicale de aproximativ 4 ore şi 30 de minute, fiindu-i efectuate următoarele proceduri: toaleta chirurgicală a plăgilor, osteosinteza fracturilor, tenorafia (repararea tendoanelor) şi venorafia (repararea venelor) şi acoperirea defectelor cu lambouri locale, medicii reuşind să păstreze 3 degete din 5 după ce au fost scoase din maşina de tocat.
Din cauza gravităţii traumtismului şi a mecanismului, a fost necesară amputaţia degetelor 3 şi 4.
Specialiştii estimează că pe viitor va mai avea loc o intervenţie chirurgicală, decizie ce va fi luată în funcţie de evoluţia viabilităţii locale a tegumentelor.
Echipa operatorie a fost formată din Dr. Georgeta CIF, medic specialist Chirurgie plastică, Dr. Radu PRIŞCĂ, medic specialist Chirurgie pediatrică, Dr. Marius PETRIŞOR, medic specialist ATI, Dr. Călin ŞUTA, medic rezident Chirurgie plastică.