Acțiuni desfășurate de polițiștii mureșeni în contextul pandemic

Polițiștii mureșeni împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, continuă acțiunile în sistem integrat în vederea prevenirii și limitării răspândirii virusului Covid-19, cât și pentru respectarea legislației și a măsurilor impuse, în contextul stării de alertă.

Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost legitimate aproximativ 1400 de persoane, controlate 42 de societăți comerciale, verificate 737 de locaţii de interes și 121 de mijloace de transport.

Reamintim faptul că începând cu data de 8 ianuarie 2022 masca de protecție trebuie purtată în toate spațiile publice închise și deschise.

Singurele măști acceptate sunt cele chirugicale și cele FFP 2. Nu purtați măști din material textil sau plastic pentru că riscați să vă îmbolnăviți și să îi îmbolnăviți și pe cei din jurul dumneavoastră.

 Persoane exceptate de la portul măștii:

•        Copiii cu vârste sub 5 ani;

•        Persoanele care sunt singure în birou;

•        Prezentatorii tv și invitații acestora, cu condiția păstrării distanței de 3 metri între persoane;

•        Reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

•        Vorbitorii aflați în spații închise sau deschise, cu condiția păstrarii distanței de 3 metri față de alte persoane;

•        Persoanele care desfășoară activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitante, ori activități sportive;

•        Persoanele cu dizabilități cognitive;

•        Pot fi scutite de portul măștii, la locul de muncă, persoanele care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, dar numai după evaluarea medicului de medicina muncii.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*